Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - 5 ore în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - 5 ore în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 10 ore în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 10 ore în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 11 ore în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 14 ore în urmă
Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19 – proză scurtă de Marian Ilea - 15 ore în urmă
Ce putem face cu mâncarea care ne-a rămas după Masa de Crăciun - 15 ore în urmă
Elevii Ansamblului „Flori de Maramureș”, participanți ai Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Marmația” - 16 ore în urmă
Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 1 zi în urmă
Un dialog cu Nicolae Scheianu despre literatura și cultura maramureșeană de ieri, azi și…poate mâine
Nicolae Păuna, numele real a lui Nicolae Scheianu, a văzut lumina zilei pe 20 septembrie, în toamna anului 1957, în localitatea Scheiu, județul Dâmbovița. Atât de mult și-a iubit cuibul natal, încât a ales ca pseudonim literar, numele de Scheianu, după locul nașterii sale. De mic a fost fascinat de cuvântul scris. Dacă ar fi să privească în urmă, nici el, poetul și omul de cultură n-ar ști cu precizie cărui personaj să-i mulțumească pentru inspirație și concretizări desăvârșite în literatură. Poate că, puțin din basmele citite, din Creangă, din poeții George Bacovia, Lucian Vasiliu și ingredientul magic, Dumnezeu au constituit melanjul talentului și dragostei nemărginite pentru poezie și cultură, de mai târziu. A ocupat peste ani funcții cheie în domeniul culturii maramureșene. Și-a lăsat puternic amprenta prin scrieri valoroase și implicare desăvârșită în viața culturală a Maramureșului.
DIRECT MM
Să începem acest dialog cu ziua în care ați scris pentru prima oară. V-o mai amintiți?
NICOLAE SCHEIANU
Da, desigur…vag, dar mi-o amintesc, pentru că îmi revine în minte titlul ales al respectivei ”compuneri libere” pe care ne-o dăduse profesorul de limba română, Ion Bădițoiu, Dumnezeu să-l odihnească: ”Valea Soarelui”! Era un fel de poezie în vers alb, în care
vorbeam despre o vale, unde locuiau numai oameni fericiți și în care era soare mult, și totul era feeric. Cred că îl scrisesem sub impresia unui film american pe care îl văzusem la un televizor în sat, că ai mei nu aveau încă. Era în clasa a cincea, prin 69. Dar profesorul meu,
care îmi fusese și învățător o vreme, era mândru de faptul că era o compunere fantezistă, mai mult poezie decât compunere, scrisă fără greșeli gramaticale și închegată, pe care a păstrat- o, ani și ani de zile după ce am terminat eu școala și le-o arăta, ca model, altor elevi. Când i-am dus cartea de debut, deși am debutat editorial târziu (dar în revistă, în studenție, în ”Amfiteatru” cu girul poetei Constanța Buzea), era emoționat și fericit de parcă era cartea lui. Când i-am dus ”Pietre din Potop”, celălalt volum de versuri, în care era vorba și despre pârâul Potop, din Scheiu, locul meu de naștere, a lăcrimat și mi-a zis că eu am făcut ceea ce n-a reușit el niciodată, dar a visat. El era de fapt, produsul acelor oameni și locuri, un intelectual școlit, ieșit dintr-un lung șir de țărani de pe malul Potopului, cum se numește acel pârâiaș, din care eu am încercat să fac un simbol al existenței omului sub permanenta amenințare a timpului, a destinului și a stihiilor vieții..
DIRECT MM
Ce a declanșat așternerea pe hârtie a versurilor?
NICOLAE SCHEIANU
O să pară ciudat, dar prima carte citită, în întregime și asimilată, să zicem, a fost ”Amintiri din copilărie” a lui Creangă. A doua a fost o carte de basme, în care, dintre toate mi-a plăcut foarte mult ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” și după care am înțeles de ce a îmbătrânit brusc Făt Frumos, după ce a ajuns acasă la palat. Apoi, o carte de poezii de George Bacovia, pe care am găsit-o aruncată lângă un gard… pentru că atunci produsele alimentare se vindeau la pachet , obligatoriu, și cu câte o carte. Și mulți, nu păstrau cărțile, deși erau scumpe. Așa, cu timpul, era plin satul de cărți de Sadoveanu, Eminescu, Arghezi, Basme, etc, etc… Culmea, deși eram un țânc într-a cincea sau a șasea, am înțeles poeziile și mi-au plăcut cu adevărat. Înțelegeam dincolo de textul scris, așa cum înțeleg unii copii mici notele muzicale sau alții cum se combină substanțele în formule la chimie.. Știu și acum pe de rost, versuri de Bacovia din cartea aceea. Deci cred că așa s-a creat drumul spre primele versuri care mi se păreau ciudate și mie.
DIRECT MM
Harul de a scrie îl asimilați ca pe un dar de la Dumnezeu?
NICOLAE SCHEIANU
A fi poet nu e o așa de mare bucurie, precum cred unii. Dacă e vorba de poezie cu adevărat, de poezie pentru care merită să te oprești să o citești și să cugeți la ceea ce ai citit, pentru că ”poezia e mai grea”, e vorba și de har. Iar harul, se spune că vine de la Dumnezeu. Iar Dumnezeu e poetul suprem, nu? Un poet, pe care l-am cunoscut și eu cândva și care e din generația mea, are o strofă-poem superbă: ”Ce-i viața?, zise unul/ O mașină!/ Iar Dumnezeu lucrează la pompa de benzină!/ Poetul se numește Lucian Vasiliu. Mi-a dat Dumnezeu șansa să cunosc, să fiu coleg sau prieten cu mulți poeți români contemporani. Lista lor e lungă, ar părea că mă laud, așa că nu mă apuc să îi enumăr acum. Eu am terminat filologia aici, în Baia Mare (1983-1987), română și engleză, după o perioadă bucureșteană de peste 10 ani, în care am făcut și liceul, după niște eșecuri făcute cu brio la Facultatea din București unde era un coșmar examenul de admitere, picat, de exemplu, cu note de 9 și 10 la literatură și gramatică… Și aici i-am avut colegi de facultate pe regretatul Ciprian Chirvasiu, pe Radu Macrinici, pe Delia Munteanu, iar Adrian Oțoiu și Ioan Pop (Ioan Es. Pop de Vărai de astăzi!) erau în ultimii ani de facultate sau proaspăt ”repartizați” la școli din județ și din țară..
Noi am vrut să scriem, nu să ne facem profesori, noi aveam idealuri, și literare, și sociale, viața noastră părea previzibilă atunci, ni se părea că socialismul victorios o să ne mănânce sufletele la nesfârșit și n-o să scăpăm niciodată nici de ei, nici de securiști… Și nu prea am scăpat de ei,
din păcate, nici acum, după 34 de ani…. Vedeți? Vorba cuiva : ”Păi degeaba am murit noi la
revoluție, măi tovarăși?” Am avut profesori care acum par de Oxford față de ceea ce se întâmplă azi: Gheorghe Pop,
rectorul si apoi decanul, Victor Iancu, Ana Olos, Marius Jucan, Horia Ursu, Gheorghe Radu, Draga Radu, Ioan Chiș Șter, Tănase Filip…Deci, acel har care poate exista trebuie înțeles și prin cultură, lectură la greu și studiu serios si intens.
DIRECT MM
Care e dorința cea mai arzătoare a unui scriitor?
NICOLAE SCHEIANU
Depinde de cine scrie, depinde de cine e vorba. Sunt scriitori orgolioși care vor glorie și recunoaștere cu orice chip, sunt poeți timizi care scriu greu și nu suferă aroganța care poate fi și mantia mediocrității, depinde de fiecare în parte. Sunt scriitori și poeți normali, care își cunosc puterile și limitele dar și locul. Nu știu ce vrea fiecare, în ceea ce mă privește vreau să scriu și mă străduiesc să scriu poezie bună, literatură bună, de calitate. Nu știu multe pe lumea asta, dar știu ce este și ce nu este poezie, ce este și ce nu este poezia. De altfel, am citit la Casa Pogor din Iași înainte de Marea Aglomerație din Decembrie la un cenaclu la care au participat mulți poeți din Iași și studenți din țară, ostilitățile fiind conduse de Ioanid Romanescu, un mare boem, și acolo am comis o butadă- de care atunci s-a râs, pentru că părea un truism și pe care am auzit-o, în timp, repetată de multe ori: Ceea ce este poezie, este poezie, iar ceea ce nu este poezie, nu este poezie. Punct. Dar depinde de cel care o spune și o citește. Așa cum nu există definiție pentru poezie, pentru foc, pentru suflet, nu există o definiție nici pentru poet. Impostura poetică este, în vremea de azi, profilică și uriașă, care pare de nestopat, dar se va ostoi de la sine, sunt sigur. Se semi-plagiază, se imită, se pretinde că e poezie în cantități alarmante, la fel cum se întâmplă peste tot cu textele de muzică, cu muzica pe care ne-o bagă pe gât la radiouri și prin televiziuni încât zic: Dumnezeu cu mila! Să le fie de bine! Da, poetul bun dorește doar să scrie poezie bună, originală și atât.
DIRECT MM
Percepeți scrisul ca pe o terapie sau doar un exercițiu de imaginație?
NICOLAE SCHEIANU
Poate fi terapie pentru cine ajunge la poezie prin prisma asta dar scrisul nu e o terapie, catharsisul acela e altceva, nu te eliberezi de obsesii, de dureri, de suferință, de ceva scriind, dimpotrivă…Imaginația, fantezia au, firește, rolul lor dar resortul intim e cel care face scânteia și clipa de grație, dumnezeiască, să se aprindă, să apară în cuvintele pe hârtie și să se închege, ca prin minune, în ceva puternic și coerent, care rupe barierele comune, în poezie. Poezia e vrajă, e ceva de dincolo de explicația comună, poate fi semne de bornă pentru generații și secole întregi, are puteri nebănuite și e pretutindeni și nicăieri. Omul trăiește poetic pe pământ, a avut dreptate marele poet romantic german Holderlin : ”Poetic trăieșteomul pe pământ!”. Omul realizează asta în străfundul său și cu asta se luptă toată viața, uneori își distruge poezia alteori nu o realizează la intensitatea pe care o visează. De aici drama. Ați văzut bătrâni care recită încă vrăjiți poezia învățată în școală în copilăria lor sau cele două-trei poezii pe care le-au recitat cândva, ca actorii, în fața copiilor din școală și a profesorilor? De asta are dreptate Holderlin, de asta poezia este una dintre datele esențiale ale firii și existenței umane.
DIRECT MM
Se poate trăi din scris, în vremurile astea?
NICOLAE SCHEIANU
Eu lucrez, de peste 23 de ani la Centrul Creației Populare Maramureș, din Baia Mare ca referent pentru literatură și apoi consultant în acest domeniu și am fost câțiva ani inspector la Direcția pentru Cultură Maramureș, tot cu aceleași preocupări. Cred că am făcut câte ceva pentru literatura și cultura maramureșeană. Atât cât am putut, deși acum regret că nu am făcut mai mult. Am organizat Tabere naționale de literatură pe Vaser și la Borșa, am avut timp de11 ani o serie de recitaluri de poezie cu public la care am adus poeți importanți din țară și au citit aproape toți poeții recunoscuți din Maramureș, am sprijinit tot ce s-a putut în domeniu literar. Am fost, timp de un an, director interimar la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. În acest timp am înființat, împreună cu regretatul poet și folclorist Dumitru Iuga, o revistă de etnologie și folclor numită ”MemoriaEthnologica”, care apare cu regularitate, de atunci, de două ori pe an, în iunie și în decembrie, o revistă cotată internațional, o revistă etalon în domeniu, una dintre cele mai bune reviste în domeniu nu doar în țară, am inființat apoi o editură a instituției, Editura Ethnologica, unde au apărut cărți de execepție pentru cultura județului. Am conceput și publicat ”O Antologie a poeziei maramureșene de la poezia populară până în 2009”, ”O Antologie a prozatorilor maramureșeni” (2014) urmată de o antologie de proză contemporană maramureșeană (2022), etc. Am fost printre inițiatorii și promotorii revistelor literare de la noi, ca redactor sau colaborator permanent: de la revista ”Nord studențesc”
unde am fost secretar de redacție, la Archeus sau Nord Literar, etc. M-am cam lăudat, dar asta e. Am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Cluj pentru volumele mele de poezie și pentru ceea ce am publicat de atâția și atâția ani în presa literară, pentru receptarea critică laudativă a poeziilor și cărților mele. Eu am trăit și trăiesc scriind, nu trăiesc din scris, în primul rând că nu prea se poate și apoi, cei care au făcut-o, au fost mereu dezamăgiți. Tentația boemiei e mare dar știe toată lumea că, boema are reversul ei dur. Și noi am avut, în Baia Mare poeți și scriitori boemi foarte buni. Și e musai să-i numesc aici măcar pe Ion Burnar, Mihai Olos, Valeriu Sabău, Gh. Maria Banusau Ioan Voicu. Fie-le memoria binecuvântată!
DIRECT MM
Prin ce se deosebesc scrierile celor de vârstă dvs, de cele ale tinerilor acestei
generații?
NICOLAE SCHEIANU
Am debutat relativ târziu editorial dar am fost receptat bine și corect de critică, de critici, de poeți. Generația mea a crezut în scris și în poezie ca în Dumnezeu, și când crezi în Dumnezeu nu greșești niciodată. Nu e cazul acum să enumăr nume de poeți și prieteni poeți, gândiți-vă că în Maramureș este o grupare literară care reunește poeți buni și foarte buni, cu cărți bune. Dar cam toți sunt trecuți de jumătatea vieții, mulți dintre ei s-au stins, regretul meu este că din urmă, poate mi se pare doar mie, nu prea vin tineri poeți, sau dacă vin, merg greoi și fără să facă legătura temeinică cu ceea ce a fost în poezie înaintea lor și s-ar putea ca acum, poezia maramureșeană, literatura să fi atins apogeul său. Și după apogeu, de obicei vine scăderea. Dar mai există speranțe, mai ales printre poete. Sper din totul sufletul să greșesc și să se întâmple o minune și să apară un tânăr cu o poezie cu totul sclipitoare sau tineri care să ardă, din nou, din tot sufletul pentru poezie.
Prin publicațiile sale, prin contribuția valoroasă la patrimoniul literar maramureșean, Nicolae Scheianu a capturat esența și spiritul zonei, îmbogățind cultura și literatura română în ansamblul ei. Poezia lui profondă și lucrările sale vor inspira generații întregi de scriitori și cititori ai Maramureșului, si nu numai, pe mai departe, tot mai departe.
Lăcrimioara ZOTA
2 Comentarii în această postare
Sabo Elisabeta
Felicitări domnule Nicolae Scheianu !!! 👍👏
Donca Adrian
Felicitări doamna Lăcrimioara Zota pentru acest ,,dialog,, cu domnul Nicolae Scheianu și va doresc amândurora succes in continuare in activitatea literara!