Fotograful maramureșean Mariana Scubli, medalie de argint la Salonul Internațional al Artiștilor Fotografi Români și Maghiari de pretutindeni - 4 ore în urmă
Weekend de neuitat în inima Maramureșului: Tabăra unde curajul se măsoară în grade sub zero - 4 ore în urmă
Aniversare emoționantă la Sălsig; Veronica Dulf a împlinit 100 de ani - 8 ore în urmă
Unde slujesc ierarhii în această duminică - 9 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți - 9 ore în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (IV) - 11 ore în urmă
Tudor Mușatescu, maestrul umorului și al teatrului românesc - 12 ore în urmă
Orașul Ulmeni va beneficia de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice - 12 ore în urmă
Talentele Școlii Fărcașa au strălucit pe scenă în ediția a II-a a spectacolului artistic - 12 ore în urmă
CJRAE Maramureș a marcat 169 de ani de la Dezrobirea Romilor prin activități cultural-educative - 13 ore în urmă
Noutăți pentru fermierii constituiți în diverse forme asociative, beneficiari de finanțări pentru investiții rurale
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face o serie de precizări privind condițiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), constituiți ca grupuri de producători, în urma modificării Legii cooperației agricole nr. 566/ 2004.
Conform prevederilor legale, persoanele fizice şi juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, sau să aibă cod CAEN principal din diviziunea 01 a secțiunii A «Agricultură, silvicultură şi pescuit», din diviziunile 10, 11 și 12 ale secțiunii C «Industria prelucrătoare».
„O condiție esențială asupra căreia doresc să atrag atenția este faptul că beneficiarii care au primit punctaj suplimentar pentru principiul apartenenței la o cooperativă agricolă, trebuie să menţină calitatea de membru în cooperativa agricolă pe toată perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului” – a precizat directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( OJFIR) Maramureș , Sorin Marius Pop.
Actuala modificare a Legii cooperativelor aduce și avantaje consistente pentru beneficiarii PNDR constituiți în astfel de forme asociative, printre care se numără:
- scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole pentru primii 5 ani de la intrarea în producție
- scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor cedate către cooperativă.
Grupurile de producători din sectorul agricol și pomicol pot depune la AFIR solicitări de finanțare pentru decontarea costurilor de înființare și funcționare. Cererile de finanțare se pot depune prin submăsurile 9.1 (pentru sectorul agricol) și prin 9.1a (pentru sectorul pomicol) din PNDR 2020, în limita fondurilor disponibile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2019, ora 16:00.
Fondurile totale disponibile pentru sectorul agricol (submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”) sunt de 7.729.354 euro, iar pentru sectorul pomicol (submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”) sunt de 5.300.811 euro. Finanțarea acordată prin PNDR este 100% nerambursabilă, dar nu poate depăși suma maximă de 100.000 euro/an și 10% din valoarea producției comercializate anual, în primii cinci ani de la recunoașterea grupului de producători.
Până în prezent, AFIR a finanțat 57 de proiecte depuse de beneficiari constituiți în diverse forme asociative.