România, centrul șahului european în 2025 - 4 minute în urmă
Julia Sauter strălucește pe gheață: locul 8 după programul scurt la Europenele de la Tallinn 2025 - 6 minute în urmă
Târgu Lăpuș, Exercițiu de simulare a unui incendiu la Penny Market - 8 minute în urmă
Maramureș, inima patrimoniului carpatic - 12 minute în urmă
Îi prăznuim pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur - 17 minute în urmă
Workshop de linogravură la Școala Populară de Artă Baia Mare - 33 minute în urmă
Picturi semnate de Adrian Ghenie vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național Brukenthal - 2 ore în urmă
„Viața secretă a tablourilor (Cetatea de la Huszt)” – premieră la Teatrul Municipal Baia Mare - 14 ore în urmă
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, a sărbătorit Ziua Internațională a Puzzle-ului - 15 ore în urmă
Nicoară Timiș – un secol de la naștere, un veac de tradiție păstrată - 15 ore în urmă
Băncile din țară, în atenția ANPC. Ce vizează controalele
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) efectuează controale în toate băncile din țară. Se verifică mai multe aspecte în modul în care sut informați clienții, dar și altele.
„Fiecare bancă în acest moment se află într-un control de fond… Am plecat de la povestea controlului privind informarea consumatorilor la faza precontractuală şi am descoperit anumite lucruri. După ce finalizăm prin procesul verbal de constatare şi contravenţie şi prin, bineînţeles, ordinele semnate de preşedintele autorităţii, în momentul acela le vom şi comunica”, arată Paul Anghel, director ANPC, într-o conferință de presă.
„Am solicitat tuturor băncilor care au avut de-a lungul timpului creditare în CHF (franci elveţieni n.r.), euro şi lei anumite documente. Le-am primit parte dintre ele, parte dintre ele urmează să le primim în perioada următoare. Le scanăm, le verificăm, sunt mai mulţi oameni care se uită. Am cerut şi nişte păreri, inclusiv către celelalte instituţii ale statului şi o să luăm o hotărâre în momentul în care finalizăm documentul de control”, a mai explicat Paul Anghel, conform Agerpres.
Amenzi pentru practici incorecte
Anul trecut, ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.
Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei.
O parte din aceste bănci au anunţat după aceea că au obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui ANPC din luna mai a anului trecut privind modul de calcul al ratelor pentru rambursarea creditelor.