Cum poți obține o reducere de 10% pentru plata impozitelor - 40 minute în urmă
Invitație la mișcare, cu Rica Clopoțica și Asociația „Energia Mișcării” - 1 oră în urmă
Carla Marchiș de la Clubul de Șah Tinerii Lei Baia Mare, medalie de argint la Campionatele Naționale Școlare „Elisabeta Polihroniade” - 1 oră în urmă
Acțiune de reciclare a brazilor de Crăciun, pentru locuitorii din Baia Mare - 14 ore în urmă
Lansarea cărții „Colenii și istorii personale în satile ardilene”, autor prof. Ioan Buciuman - 14 ore în urmă
Pârtia Olimpică Borșa va fi închisă joi și vineri din cauza condițiile meteo nefavorabile - 15 ore în urmă
Florica Pop din Asuaju de Sus a împlinit 100 de ani - 15 ore în urmă
152 de ani de la nașterea lui IULIU MANIU - în urmă
Vineri seară, de vizionat spectacolul „Căsătoria”, după N.V. Gogol - în urmă
Teodor Perșa din Băiuț (1943-2006) – o viață pe note muzicale - în urmă
Cine va construi telegondola din Borșa, unul dintre cele mai mari proiecte la nivel național
Licitaţia pentru lucrările de execuţie a telegondolei din staţiunea Borşa a fost câştigată de un consorţiu de firme, a declarat, vineri, pentru Agerpres, primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş. Potrivit acestuia, lucrarea urmează a fi executată în urma licitaţiei de Asocierea Technoalpin Italia Spa – Yanis România SRL, cu furnizor de echipament Doppelmayr Austria GmbH, singura asociere care a depus oferta tehnică şi financiară, prin urmare ei sunt cei care vor lucra efectiv la acest proiect, considerat a fi unul dintre cele mai mari la nivel naţional.
„O dorinţă mai veche a borşenilor va deveni în scurt timp realitate. Vor fi investiţi 104 milioane de lei în construcţia unei instalaţii de transport pe cablu, pârtie de schi şi parcare. Această investiţie va genera o creştere a locurilor de cazare din oraş cu 3.000 de noi locuri şi automat o creştere direct proporţională a locurilor de muncă. Şi bugetul local va beneficia de venituri suplimentare după această investiţie”, a declarat Sorin Timiş.
În urmă cu o săptămână, ministrul Turismului semna în Borşa contractul de finanţare a investiţiei evaluate la peste 18 milioane de euro.
Proiectul unei pârtii olimpice în staţiunea montană Borşa a debutat în anul 2002, când a fost montată o instalaţie de telescaun, iar în 2008 a fost semnat un nou contract cu o firmă din Bucureşti pentru instalarea unei telegondole. Lucrările au început, însă în 2011 investiţia s-a blocat.
Sursa: agerpres.ro