Într-un fragment din jurnalul lui, Thorma scrie în anul 1928:
„Suntem după sărbători şi anul a trecut. Demult nu mă simţeam aşa de plăcut ca şi acum. Trupul-sufletul parcă scăpase de necazuri, de orice povară. Mă simt ca la o plimbare la Igniş. Chiar cursul vieţii mele se aseamănă mult cu o excursie din trecut. Pornisem în viaţă, şi cu elan le-am adunat pe toate la ce ne-am gândit că o să avem nevoie, ca să atingem scopurile. Regretabil, niciodată nu ţelul era important. Situaţiile întotdeauna ne-au dat o altă direcţie şi ne-au captivat, agapele, amuzantele erau importante şi, după ce le-am depăşit, într-o stare oarecum turmentată, am pornit ca să atingem ultimul scop – vârful muntelui. În timp alunecasem, dar am sărit şi mergeam mai departe, parcă nici nu se întâmplase nimic, până ce, ostenit şi buimăcit, am ajuns la pisc.
Şi acolo mă simţeam că parcă mi s-au deschis ochii, parcă ar fi mai limpede capul şi întunericul se împrăştie. Văd clar că, cântecele de petrecere, urletul beat, dragostea, îmbuibarea doar mi-au îngreunat calea şi inima. Aici sus ascult în linişte bătăile inimii. Asta-i deznodământul – o inimă surmenată. Şi totuşi, aici sus iarăşi simt că sunt puternic şi arta mea se înviora, sunt plin cu idei. Văd nenumărate zădărnicii, dar şi calea îngustă pe care am parcurs-o, de la care cariera mea a progresat. Am pornit bine şi, din păcate, am deviat – doream să văd şi să ştiu că, calea aleasă de ceilalţi e mai bună? Nu. A fost mai bun ceea ce am început eu, cel puţin mie-mi convenea. Sunt mai bune tablourile – Szevendok, Vertanuk, Talpra magyar, Oktober 1., Ibolyaszedok, ca altele? Aici voi continua dacă vreau să închei demn începutul. Am risipit cea mai mare parte a vieţii mele pentru interesele altora. Rezultat este? Nimic, aproape nimic!
Cea mai mare problemă e, însă, că eram nevoit să multiplic nişte flenduri ca să pot să trăiesc. Avere n-am strâns! La fel de sărac sunt ca şi atunci când am început această afacere! Aşa ne-am păţit cu toţii, nu există un pictor ungur care a ajuns la un trai onest din munca lui. Munkacsy e singurul artist emerit, cel care a reprodus fidel sufletul ungur, păcat că a căutat în spirit nemţesc. Arta lui Szinyei nu reprezintă mai mult decât un buchet de flori bine aranjat. Csak nu e original, se îmbracă în diferite haine şi chiar dacă poartă cel mai frumos pantof, eu văd un ţăran desculţ. Ferenczy Karoly e diletant, cu gust nobil. Figurile lui sunt mute, ele sunt, de fapt, nişte cârpituri necesare. Ripl, aşa văd, că e cel mai distinct. Reti e un tânăr splendid, dar predarea îl va prăpădi. Grunwald are simţ bun la culori. Restul nu contează. Sunt maeştri străini, ori nişte «geschaeftmani» banali”.
P.S.
Răcirea treptată a relaţiilor dintre Thorma Janos şi Hollosy Simon, între 1899-1901, a declanşat conflictul în urma căruia maestrul de la Sighet s-a separat de colonia pe care o întemeiase în Baia Mare. Majore sunt, însă, meritele lui Thorma în structurarea coloniei permanente, iar mai apoi în organizarea şi conducerea Centrului artistic, până în 1927, incluzând aici, deopotrivă, componentele educaţională şi asociaţionistă a comunităţii artiştilor plastici băimăreni. În 1902, a contribuit la fondarea Şcolii libere de pictură din Baia Mare, devenind principalul ei profesor şi administrator până la desfiinţarea ei, în 1927. Profund legat de şcoala şi de cauza artistică băimăreană, Thorma a fost singurul dintre cofondatorii coloniei artistice din Baia Mare care a optat pentru cetăţenia română, asigurând factorul de continuitate şi dezvoltare între perioadele ante- şi postbelică. Începând din 1919, a fost cel care i-a pregătit pe studenţii coloniilor temporare, organizate de Ministerul Român al Cultelor şi Artelor.
În 1919 şi 1920, împreună cu Ipolit Strâmbu, apoi singur, iar în câteva împrejurări ajutat, pentru scurt timp, de Istvan Reiti, venit din Budapesta, Thorma a depus, până în 1927, un imens efort pedagogic, îndrumând serii de zeci de cursanţi, recrutaţi din academiile de arte din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Chişinău şi Budapesta, dar şi dintre solicitanţii independenţi din România şi Ungaria, iar când şi când, câte unul-doi veniţi din Austria, Franţa, Cehoslovacia, URSS şi Iugoslavia. Această devoţiune i-a adus respectul şi prietenia unor oameni de cultură români ca: Emil Isac, Octavian Goga şi Ion Minulescu.
Thorma a fost un om formidabil care, după ce că demonstrează în pictura lui toate învăţăturile clasice ale tuturor curentelor, demonstrează că ieşirea, renaşterea, spargerea preceptelor de secol nouăsprezece în arta plastică sunt posibile şi la artiştii care au fost captivi secolului în care s-au format. Thorma Janos a lăsat cei mai mulţi discipoli. Poate că el este, de fapt, întemeietorul valoric al Şcolii Băimărene de Pictură. Asta, pentru că există o valoare de întemeietor, cea a lui Hollosy, dar există şi o valoare de întemeietor valoric pe care, desigur, nu i-o putem nega, nici prelua sau împrumuta altora. Ea este a lui Thorma Janos. Se vorbeşte mult despre Thorma Janos, maghiarii spun că este pictorul lor, şi este pictorul lor. Băimărenii, şi zic asta în mod voit, spun că Baia Mare a fost nu o enclavă, ci a fost un centru artistic, un centru al tuturor oamenilor talentaţi din Europa!
Mulţumiri se cuvin cercetătorului istoric Robert Tokoly de la Arhivele din Baia Mare pentru traducerea din maghiară în română a fragmentelor din jurnalul lui Janos Thorma.
Marian ILEA
Citește și
Editorial de Marian Ilea: Janos Thorma în Arhivele Naţionale de la Baia Mare (I)
