Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 6 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 8 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 9 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 9 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 9 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 10 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 10 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 10 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 11 ore în urmă
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului…
Azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, pentru că timp de 80 de ani – din 1927 până în 2007 -, ziua de 30 iunie a fost ziua, stabilită de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, pentru a-şi sărbători nobila profesie. O zi bine aleasă, o zi de final de an şcolar, după ce examenele şi serbările se vor fi terminat, iar dascălii se puteau întâlni, aniversa, premia. Însă, fără o motivaţie prea relevantă, aşa cum se fac toate lucrurile la noi, o lege din 2007 a pus Ziua Învăţătorului în 5 iunie, taman înainte de finalul anului şcolar, în perioada examenelor şi a evaluărilor. Chiar dacă 5 iunie este ziua de naştere a întemeietorului învăţământului modern, Gheorghe Lazăr, schimbarea sărbătorii a creat nemulţumirea multor dascăli, care cred că scopul devansării ei este tocmai „pentru a i se pierde urma”.
Aş fi vrut să scriu în 5 iunie lucruri minunate despre dascăli, din dragoste şi respect în special, pentru părinţii mei, foşti dascăli şi ei, în universul aproape idilic al satului tradiţional. Dar nu ştiu de ce, atunci mi s-au oprit vorbele şi literele, şi-am simţit doar un dor imens de dascălul cu parfum de Domnu’ Trandafir. Şi cred că nu doar mie, ci spaţiului acestuia i-e dor de Domnu’ Trandafir, în faţa căruia copiii să stea smirnă din respect şi admiraţie, iar părinţii să nu opineze mai mult decât e cazul asupra principiilor pedagogice. Mi-e dor de cuminţenia aşezării în bancă a elevilor, frumoşi, mici, inocenţi, îmbrăcaţi în uniformă, în clasa unde dascălul oficiază lecţia, precum un nobil ritual de plămădire a sufletelor. Sunt tot mai multe voci în spaţiul public care susţin că revigorarea învăţământului din mediul rural ar fi primul şi cel mai important pas spre reforma învăţământului, marşând tocmai pe rolul dascălului în comunitate. Şi e adevărat, pentru că reforma nu se face schimbând datele sărbătorilor, nici încâlcind până la supra-saturaţie programul elevilor, curricula şcoară şi manualele elevilor, nici propunând manuale unice sau manuale de educaţie fizică şi-alte bazaconii.
Şi totuşi, azi ar fi trebuit să fie Ziua Învăţătorului, zi care s-a aniversat, conform noii legi… în 5 iunie, printr-o zi de „şcoală altfel”… Nu ştiu dacă dascălii şi-au dorit o astfel de aniversare. Dar cine oare i-a întrebat?
Dana G. BUZURA