Tânăra din Baia Mare, Alexandra Tincu a participat la două olimpiade luna aceasta - 9 ore în urmă
Marginalii la volumul Marian Ilea: «Vremuri îmbârligate». Antologie de proză - 11 ore în urmă
Creștere îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă în Maramureș – cei mai vulnerabili sunt bebelușii și copiii mici - 12 ore în urmă
Lansarea cărții „Umbre pe oglinda lumii” și vernisajul expoziției „Dialog Floral” ale autoarei Florica Bud vor avea loc în curând - 13 ore în urmă
Informații privind activitatea de pescuit recreativ/sportiv în zona de frontieră - 15 ore în urmă
Astăzi se împlinesc 68 de ani de la trecerea în neființă a sculptorului român Constantin Brâncuși - 16 ore în urmă
Annalisa Contu, coordonator EU Project al Asociației ASSOC, va participa la conferința Planet Youth din Reykjavik - 17 ore în urmă
Capitalele europene, scena unor proteste istorice - 17 ore în urmă
Dublu eveniment în Baia Mare: conferința „Suflet de munte – Viața unui om care a îndrăznit să viseze” și lansarea cărții „Cartea înălțimilor” - 18 ore în urmă
Nu ai asigurare? Poți beneficia totuși de tratament gratuit - 19 ore în urmă
Ajutorul oferit de Biserică pentru refugiați a ajuns la 7,6 milioane euro. Bilanț 16 mai – 1 iulie
Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis valoarea sprijinul oferit de Biserica Ortodoxă Română pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 16 mai – 1 iulie.
Valoarea totală a ajutorului acordat refugiaților a ajuns la 37.607.236 lei (aproximativ 7,6 milioane euro).
Iată comunicatul integral:
Ajutorul umanitar al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 16 mai – 1 iulie 2022
Pe fondul actual al crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice.
În perioada 16 mai – 1 iulie 2022, pe platforma online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române, în colaborare cu Federația Filantropia, au fost donate sumele de 13.066 lei și 219,66 euro.
La nivelul Patriarhiei Române, în perioada 16 mai – 1 iulie 2022, s-au adăugat ca participante la acțiuni caritabile 447 persoane din rândul preoților și al voluntarilor.
Sprijinul umanitar acordat în perioada menţionată mai sus a însumat 1.883.152 lei, acesta constând în bani și produse (hrană caldă, alimente, hrană pentru bebeluși, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.).
La acest sprijin se adaugă servicii sociale în derulare (de traducere – 787 beneficiari; de consiliere și orientare – 810 beneficiari, medicale – 67 beneficiari și educaționale – 47 beneficiari, precum și sprijin logistic, constând în spații de adăpost – cort/containere și transport).
În ceea ce privește cazarea refugiaților, locurile pentru aceștia se ridică actualmente la 3.258, dintre care 2.057 cu servicii de masă incluse.
În legătură cu organizarea de transporturi umanitare, în această perioadă au fost realizate încă 11 transporturi în România și 3 transporturi în Ucraina. Valoarea acestor noi transporturi se ridică la suma de 366.997 lei.
Campania „Donează sânge pentru Ucraina” a continuat și în ultima perioadă, la ea participând 54 de noi persoane donatoare.
În perioada 16 mai – 1 iulie 2022, ajutorul umanitar oferit de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române și Federația Filantropia se ridică la suma de 2.477.050 lei.
Astfel, ajutorul total oferit de Biserica Ortodoxă Română de la declanșarea războiului din Ucraina până în acest moment este de 37.607.236 lei, potrivit basilica.ro.