CSM Sighet, trei victorii din trei meciuri în play-out - 2 ore în urmă
Invitație la un atelier de… ”mărgelit” - 3 ore în urmă
Efectul promoțiilor și al campaniilor de publicitate în cazinouri - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Copilul bun care nu a fost știut (m-a inspirat filmul „Adolescence”) - 7 ore în urmă
Baia Mare, în centrul unui scandal național - 7 ore în urmă
O zi neagră pentru cei mai bogați oameni ai planetei - 8 ore în urmă
Copiii Centrului de zi al Asociației Pirita Children au participat la proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” - 8 ore în urmă
Concert de pricesne și muzică religioasă la Seini - 8 ore în urmă
„Cântați, Domnului, cântați”: La Sighetu Marmației va avea loc a IV-a ediție a Festivalului concurs de cântări religioase - 8 ore în urmă
Când omul sfințește locul - 10 ore în urmă
Cândva, nimic nu se arunca, găsindu-i-se oricărui obiect o altă întrebuințare
Cu mulți ani în urmă, părinții și bunicii nu aruncau nimic. Așa cum văzuseră în familiile lor, au procedat asemenea. Oricărui lucru, oricât ar fi fost de uzat i se găsea o altă întrebuințare. Îndemânarea și inventivitatea lor dădeau o a doua șansă obiectelor care trebuiau să ajungă la gunoi. Practicile lor zilnice dovedeau o înțelepciune profundă și un respect nemărginit față de resursele de care dispuneau. Erau acele vremuri în care, nu luxul, ci nevoia și bunul simț dictau, dând însemnătate lucrurilor din jur.
Oalele sparte sau cu smalțul sărit nu erau aruncate, ci deveneau vase perfecte pentru mușcate, înverzind ferestrele și dând viață curții. Hainele și încălțămintea treceau de la cei mari, la cei mici. Și când, inevitabil, se rupeau, nu erau înlocuite cu unele noi. Ciorapii erau cârpiți cu îndemânare, cămășile cusute cu petice iar pantofii erau reparați. Fiecare obiect avea povestea lui, fiecare material era prețuit. Iarna, bunicile torceau fire cu care tricotau haine călduroase iar bunicii reparau lucrurile din casă, mobilierul.
Astăzi, ne debarasăm prea ușor de tot și de toate. Adolescentele nu au ținut un ac în mână iar băieții nu se obosesc să înlocuiască nici măcar un bec care s-a ars. În goana noastră pentru mai mult, mai nou, mai ușor, am uitat lecția pe care bunicii noștri o cunoșteau atât de bine: nimic nu e de aruncat! Totul poate avea o altă viață, o altă șansă, chiar și noi. Poate că acum, mai mult decât oricând, ar trebui să ne uităm înapoi și să învățăm din acea înțelepciune tăcută. Nu doar pentru a salva resursele planetei, ci și pentru a ne salva pe noi înșine de la o viață irosită, trăită pe fugă. Pentru că, așa cum spuneau bunicii, „cine nu știe să repare, nu știe să trăiască cu adevărat!
Lăcrimioara ZOTA