Casiana Bordea din Bogdan Vodă a obținut premiul I la Festivalul-Concurs Interjudețean „Cap de primăvară, talente din școală” - 4 ore în urmă
S-a pus piatra de temelie pentru noua biserică din Groși - 4 ore în urmă
„De Dragobete”, spectacol folcloric la Centrul Cultural din Sighetu Marmației - 7 ore în urmă
Maramureșul a cucerit publicul la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară - 7 ore în urmă
Voleibalistele de la CS Marta revin pe teren - 8 ore în urmă
Sport și competiție în Fărcașa: „Comuniada” și-a desemnat câștigătorii - 8 ore în urmă
Borcutul Trestia, un izvor valoros, aflat la doar câțiva kilometri de Baia Mare - 8 ore în urmă
Radu Jude premiat la Berlinală cu Ursul de Argint, pentru cel mai bun scenariu - 8 ore în urmă
Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Școlii Hollósy (XIX) - 9 ore în urmă
Noi oportunități pentru unitățile de creștere și procesare a cărnii de pasăre - 11 ore în urmă
Ia românească, identitatea românilor de pretutindeni
Ia românească este principala piesă din componenţa costumului tradiţional românesc. Împodobită sau nu, cu broderii complexe şi simboluri de o frumuseţe aparte, cu o cromatică care împleteşte o diversitate atrăgătoare de nuanţe, se poate încadra în orice garderobă. Purtată cu ocazia unei plimbări sau la un eveniment special, ia românească se transformă, încet, dar sigur, în piesa centrală a multor ţinute. Ea trebuie privită și analizată, depăşind limitele unui simplu obiect vestimentar.
Ia este de fapt o cămaşă de sărbătoare, din pânză albă, bumbac, in sau borangic, împodobită cu diverse broderii. Tehnica decorării ei s-a transmis din generaţie în generaţie. Îmbinarea culorilor în realizarea motivelor, aproape întotdeauna diferite, în funcţie de vârsta, dar şi de evenimentul la care urmează să fie purtată, ia reliefează măiestria uimitoare a creatorului. Astfel, găsim, frumos conturate, motive geometrice, inspirate din natură sau impresionante motive florale complexe sau simboluri religioase care unesc orizontalul cu verticalul. Modelele broderiilor iei româneşti, diferă de la o zonă la alta. Ia maramureșeană cu mânecile foarte ample, bustul bogat și cordon detașabil este confecționată din batist de bumbac. Este unică în România prin croiul feminin și detaliile arhaice, simple dar în același timp complexe.
Ia are o simbolistică a ei
Dacă analizăm ia tradițională românească, vom găsi simboluri profunde, elemente ce vorbesc despre soare și stele, despre pământ și flori, despre etape din existența umană sau etape din existența unui popor întreg. Ea vorbește despre divinitate, dar și despre legătura minunată dintre om și natură, despre lupta dintre bine și rău. Vorbește despre iubire și respect, despre hora românească, ca joc al românilor, despre momente frumoase ale vieții, despre familie și valorile acesteia. Vorbește despre viață, moarte și trecerea spre lumea de dincolo. Despre succesiunea anotimpurilor, despre raportarea noastră, a oamenilor, la pământ și la cer, despre trecut și viitor. Vorbește despre valoare și nonvaloare.
Ia va rămâne mereu un simbol național, un element care să ne evidențieze istoria, prezentul, trăinicia și continuitatea, dar şi o caracteristică a viitorului nostru cultural.
Lăcrimioara ZOTA