Share
O nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș

O nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș

Sâmbătă, 14 decembrie, orele 11.00, în Sala de cenaclu „Ion Burnar” de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Notabil prin tradiția sa, acesta continuă să contribuie la bogăția și dezvoltarea culturală a regiunii, de mai bine de peste trei decenii.
„Și iată-ne în luna decembrie, luna lui Moș Nicolae, a Sărbătorilor de Iarnă, a Vacanței de iarnă, a lui Moș Crăciun și desigur Luna Cadourilor. Nu ne-am întâlnit în data de 30 noiembrie, sala de cenaclu devenind secție de votare. Ca urmare, întâlnirea de sâmbătă va fi o întâlnire densă, în care ne propunem să facem multe. Va citi din creație proprie poetul și prozatorul Liviu Coroiu. Avem și o colegă debutantă, pe doamna Ana Dobrican, care va citi din creația sa poetică. Ca o încheiere potrivită a acestui semestru cenaclier, ne vor colinda etnologii Maria și Pamfil Bilțiu, atot – stăpânitori ai obiceiurilor și tradițiilor populare de iarnă. Cine altcineva ar putea să ne aducă, în căminul inimilor noastre, minunatele colinde străvechi? Cine altcineva, dacă nu această familie, care a umblat din casă în casă, căutând comori folclorice în lăzile de zestre ale maramureșenilor de pe la sate și nu numai în ale maramureșenilor. Îi așteptăm cu drag. Câteva date despre Liviu Coroiu: poetul și prozatorul Liviu Coroiu s-a născut în data de 29 ianuarie 1956, la Șomcuta Mare. A absolvit ciclul gimnazial și Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare, performând în științele exacte. A urmat cursurile de inginerie chimică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași pe care le-a absolvit în anul 1982, profesând în industria chimică. Din perioada ieșeană începe să scrie poezie, frecventând cercuri literare ieșene, audiind marile personalități ale vremii: Eugen Simion, Nichita Stănescu, Matei Călinescu si alții. Va fi puternic influențat de existențialismul francez, ateu și creștin, ca modalități de a ieși din universul concentraționar în care trăia atunci. Începe să traducă din Simone de Beauvoir, Sartre, Bataille, autori parțial interziși atunci. Debutul literar s-a produs în ziarul „Glasul Maramureșului” cu eseul critic „Unde se sfârșește trăitul și unde începe făcutul în proză”. Au urmat alte eseuri, cugetări și poezii publicate in reviste și ziarele locale. In 2002 petrece un an la Paris, de unde se întoarce profesând ca inginer-profesor la unele licee tehnice din Baia Mare. A debutat cu volumul de poezie „Soarele gol” în 2023, urmat de volumul de poezie „Ape pângărite”. În anul următor va fi distins cu Premiul Revistei „Convorbiri literare”, la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, octombrie 2024. Liviu Coroiu a scris și un scenariu de film, după nuvelele lui Gib Mihăescu, nepublicat. Din perioada franceză datează poemele „Străzile din Montmartre”, „Noapte pe Sena”, „Lui Oscar Wilde, partea I si partea II-a” scrise frecventând marile cimitire pariziene Père-Lachaise, Montparnasse, Montmartre. Așadar, sâmbătă vom avea o întâlnire rodnică, plăcută și în sărbătoare. Dacă vom fi cuminți, poate va veni și un „Moș Mniculaie Întârziat” cu o surpriză în traistă. Succes celor doi colegi ce vor citi, iar colindătorilor… miere în glasuri! Vă așteptăm, vă aștept!, a scris pe Facebook, Florica Bud, președinte, Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.
Foto: Gelu Dragoș, Vasile Bele, Vasile Tivadar
Lăcrimioara ZOTA

Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu