În Inău se organizează un frumos concert de pricesne - 3 ore în urmă
Conferințele filosofice de la Baia Mare – „o sărbătoare a ideilor și a spiritului” - 6 ore în urmă
Maramureșeni prezenți la șezătoarea „Din lada de zestre a satului”, organizată la Mănăstirea Ortodoxă „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca - 9 ore în urmă
Teatrul de vară din Baia Mare a intrat în reabilitare - 10 ore în urmă
CCR respinge contestațiile și validează decizia BEC, legat de candidatura lui Călin Georgescu - 10 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cum s-a schimbat generația 2010 și de ce sănătatea mintală a tinerilor este în criză? - 11 ore în urmă
A fost inaugurată camera salină din cadrul Spitalului Orășenesc Târgu Lăpuș - 14 ore în urmă
În februarie: Record de vizitatori la Muzeul de Mineralogie; Expoziția „Ultimii dinozauri din Transilvania” a fost atracția principală - 14 ore în urmă
Marcel Mureșan, mesaj pentru artistul Ioan Marchiș cu ocazia aniversării - 15 ore în urmă
Îndrăgita artistă Angela Buciu, noul cetățean de onoare al județului Maramureș - 16 ore în urmă
Vouchere pentru victimele violenței domestice
Victimele ce depun o plângere penală pentru cazurile de violență domestică pot solicita compensare financiară sau un avans sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente. Intrarea în vigoare a Legii 26/2024 privind Ordinul de protecție extins, oferă protecție tuturor victimelor violenței, indiferent dacă aceasta este fizică sau psihică. Noul act normativ extinde protecția dincolo de violența domestică, acoperind toate formele de abuz, de la agresiuni fizice la hărțuire online. Ministerul Justiției a lansat și campania „O viață trăită în frică nu este viață” pentru a informa publicul și victimele despre drepturile lor și măsurile de protecție disponibile.
„Toate victimele pot beneficia de protecţie, indiferent de forma de violenţă, că este fizică sau psihică. De ce îi spun extins? Pentru că până acum exista Ordinul de protecţie numai în cazul violenţei domestice. Îl extindem acum prin lege la toate situaţiile şi e normal să mergi la metrou sau pe stradă, fără să priveşti cu frică peste umăr, să intri în scara blocului, fără spaima de vecinul agresor. Să stai fără teama că un fals prieten îţi fură poze private din telefon pentru a le populariza în mediul online. Să nu primeşti apeluri telefonice repetate la ore nepotrivite”, a transmis ministrul Alina Gorghiu, într-o postare pe pagina de Facebook.
Suma maximă a voucherului poate fi de 18.500 lei, în limita a 5 salarii de bază minime brute pe țară, calculat conform ultimei majorări, din 1 iulie 2024. Acesta poate fi acordat într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii depuse.
Legea privind ordinul de protecție extins, are scopul de a proteja toate victimele violenței, indiferent de relația cu agresorul. Printre formele de violență fizică sunt incluse lovirea și violența sexuală, iar printre cele de violență psihică se numără amenințările, hărțuirea, urmărirea și hărțuirea online. Măsurile dispuse pot include evacuarea agresorului, impunerea unei distanțe minime față de victimă, interdicția de a contacta victima și purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Lăcrimioara ZOTA