Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (IV) - 1 oră în urmă
Tudor Mușatescu, maestrul umorului și al teatrului românesc - 3 ore în urmă
Orașul Ulmeni va beneficia de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice - 3 ore în urmă
Talentele Școlii Fărcașa au strălucit pe scenă în ediția a II-a a spectacolului artistic - 3 ore în urmă
CJRAE Maramureș a marcat 169 de ani de la Dezrobirea Romilor prin activități cultural-educative - 3 ore în urmă
UDMR Maramureș lansează un nou modul de cursuri de limba maghiară în Baia Mare - 3 ore în urmă
Risc mare de reapariție a poliomielitei în România - 3 ore în urmă
La Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș a avut loc etapa a II-a a concursului județean „Iarna în strai de sărbătoare” - 5 ore în urmă
Va avea loc a III-a ediție a super aventurii „Găsește mărțișorul bucuriei în inima tradițiilor și obiceiurilor maramureșene” - 5 ore în urmă
Catalogul „Obiecte cu poveste – piese din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș 2024” a ieșit de sub tipar - 5 ore în urmă
Cornelia și Lupu Rednic, începuturile unei cariere de un sfert de veac
Astă seară, interpreții Cornelia și Lupu Rednic susțin la Sala Palatului din capitală un adevărat regal folcloric care marchează împlinirea a 25 de ani de carieră și lansarea oficială a DVD-ului “Maramureș, tărâm de basm”. Nu a fost deloc ușor să ajungă aici. Cel puțin Cornelia Rednic nici nu s-a visat cântăreață, iar după ce, practic, a fost împinsă pe scenă, la un moment dat a avut intenția să renunțe.
Lupu Rednic și-a cunoscut mai întâi soacra și apoi soția
Deschizător de drumuri a fost Lupu Rednic. A îndrăgit cetera de cum a auzit-o la vecinul său Vasile a lu’ Pojonic. Dar abia pe la 14 ani tatăl a cedat rugăminților și i-a cumpărat una. Nu după multă vreme, feciorii l-au chemat să cânte la jocul satului. Lupu a avut o copilărie frumoasă, dar marcată și de unele greutăți. A muncit de timpuriu la muncile câmpului și chiar un an după ce a făcut armata. Din 1990 s-a stabilit în Sighet, lucrând ca bucătar-ospătar și urmând liceul la seral. De obicei tinerii își cunosc viitoarea soție la locul de muncă. La Lupu a fost altfel: la locul de muncă și-a cunoscut soacra și, prin ea, pe Cornelia, soția sa din 1992.
Dusă pe sus la festivalul de la Cicârlău
Dacă Lupu mai câștiga din muzică, Cornelia nici nu se gândea să devină cântăreață. Știa și ea și mama sa că are voce, se remarcase la serbările școlare de la gimnaziu sau de la Liceul pedagogic. Când e întrebată cum a ajuns să cânte pe scenă, fără să-și fi dorit asta, răspunde sincer: ”«Nimic fără Dumnezeu» – e expresia care mi-a ghidat viața”. De fapt, Lupu deconspiră cum a ajuns soțioara lui pe scenă. ”Eram deja căsătoriți și eu mai repetam acasă. Cântam o melodie a Titianei Mihali, «Mireasă, cununa ta». Am invitat-o să mi se alăture și glasul ei m-a cucerit definitiv. Am dus-o cu forța la Festivalul «Alină-te, dor alină» de la Cicârlău”. Cornelia rememorează : ”Nu cred că am cântat foarte bine după regulile folclorului, dar am fost cea mai aplaudată concurentă și am primit Premiul Special al Juriului”.
Goana după un repertoriu propriu
Din juriul de la Cicârlău făcea parte și Elise Stan, care i-a luat la rost. ”Mă, mămicule, de ce cântați voi din Titiana Mihali și Frații Petreuș? Trebuie să vă faceți un repertoriu propriu, dacă vreți să nu vă încurce lumea”. Au ascultat-o și s-au pus pe cules cântece. ”Mergeam pe la țară, pe la bătrâni, pe la oameni veseloși și de la ei am învățat cântece sau bucăți de cântece. În acest sens, un om special a fost Grigore a lu’ Bârlea din Poienile Izei” – își amintește Lupu. Aveau deja două albume, dar nu puteau încă evada dintr-un semianonimat care se tot prelungea. Nu puteau pătrunde la TVR, iar fără televiziune încă era greu să te faci remarciat.
Un sfat primit la Mănăstirea Neamț le-a deblocat cariera
Lupu Rednic a ajuns pe la mănăstirea Neamț și i-a povestit părintelui de impasul carierei. Acesta i-a spus: ”Când veți lăsa răutatea deoparte, cariera va străluci. Iar când vă veți bucura de succesul celorlalți, veți ajunge pe culmi”. A ținut cont de sfatul primit, mai ales că partenera sa, Cornelia, cocheta cu ideea de a renunța la muzică. Și a venit anul 1998 și invitația PRO TV-ului de a e evolua în emisiunea ”Acasă la români”. A fost declicul carierei care, apoi, a urcat vertiginos. ”Am putut constata că muzica noastră place nu doar în Maramureș, ci în toată țara, fiindcă e muzică tradițională. Noi și la nunți cântăm doar cu ceteră, zongoră și dobă, niciodată cu clape sau CD-uri. Și muzica noastră place și celor de afară; înnebuniți de dorul de țară, își caută alinare în muzica populară” – spune Cornelia.
Cam acestea au fost începuturile cuplului Cornelia și Lupu Rednic ajuns, iată, la 25 de ani de carieră de succes în muzica populară și în show-biz-ul din România.