Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți - în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (IV) - 1 oră în urmă
Tudor Mușatescu, maestrul umorului și al teatrului românesc - 3 ore în urmă
Orașul Ulmeni va beneficia de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice - 3 ore în urmă
Talentele Școlii Fărcașa au strălucit pe scenă în ediția a II-a a spectacolului artistic - 3 ore în urmă
CJRAE Maramureș a marcat 169 de ani de la Dezrobirea Romilor prin activități cultural-educative - 3 ore în urmă
UDMR Maramureș lansează un nou modul de cursuri de limba maghiară în Baia Mare - 3 ore în urmă
Risc mare de reapariție a poliomielitei în România - 3 ore în urmă
La Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș a avut loc etapa a II-a a concursului județean „Iarna în strai de sărbătoare” - 5 ore în urmă
Va avea loc a III-a ediție a super aventurii „Găsește mărțișorul bucuriei în inima tradițiilor și obiceiurilor maramureșene” - 5 ore în urmă
Pentru tânăra interpretă Crina Barani, muzica este un leac pentru suflet (GALERIE FOTO)
La cei 26 de ani ai săi, Crina Barani este o tânără interpretă de muzica populară din Maramureș, care și-a construit renumele începând cu Valea Izei. De mult succes se bucură cântecele sale: Am la inimă un dor”,”Am băgat de seamă bine”, ”Ascultați-mă bărbați”.
”De mică am crescut cu muzica în casă, am îndrăgit-o și cred că așa a apărut și dorința de a deveni cântăreață. Mai ales că muzica este leac pentru suflet. Nu-mi pot imagina viața fără muzică. O lume fără muzică ar fi una tristă” – recunoaște Crina care, de la 14 ani, a început să cânte la diverse evenimente.
”Mie îmi place să îi privesc pe spectatori în ochii și să le zâmbesc, să merg între ei. Cea mai mare energie o primesc de la oameni. Când ai un public numeros și când vezi că oamenii se simt bine alături de tine, nu poți simți decât mândrie și bucurie în suflet. Mulțumesc în mod deosebit celor care mă apreciază, pentru că datorită lor eu exist ca interpretă și reușesc să fac ceea ce îmi propun. Prin rețelele sociale țin legătura cu toți cei care-mi scriu și încerc să răspund la toate mesajele și comentariile de pe pagina mea”- explică interpreta modul ei de relaționare cu spectatorii.
Printre pasiunile ei se numără make-up-ul, dar și pictura. ”Pictura îmi place foarte mult, este modalitatea mea de relaxare, mai ales în compania băiețelului meu, Cristian, care are 6 anișori” – precizează cântăreața.
Cea mai nouă melodie a sa este „Am la inimă un dor”, al cărei videoclip a fost realizat la o pensiune din Ieud, satul în care Crina a copilărit. Fără a trăda muzica populară, Crina Barani a atacat și alte genuri muzicale, un exemplu fiind melodia ”Povestea de iubire”.
”Tot ce cânt vreau să ajungă la sufletele oamenilor” – e dorința nedisimulată a tinerei interprete.
Vasile VLAD (student Jurnalism, anul II, Baia Mare)