În curând vom putea să ne creștem dinții pierduți exact ca atunci când eram mici - 1 oră în urmă
Meșteșug: Ștefan Farcaș din Cavnic realizează sticle cu superbe miniaturi din lemn - 2 ore în urmă
Se fac înscrieri pentru tabăra de vară Tech-Xplore din Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Prof. Clara Săcălean a trecut la cele veșnice; A ghidat pe drumul muzicii generații întregi de elevi - 4 ore în urmă
Ceea ce părea imposibil în cazul cancerului devine realitate - 6 ore în urmă
Premiu Special obținut de un elev din cadrul Colegiului „Dragoș Vodă” din Sighet la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă - 6 ore în urmă
Alertă cu bombă la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj - 8 ore în urmă
Minivacanță cu final decisiv – 4 Mai, ziua votului - 9 ore în urmă
Protos. Serafim Bilț, Eclesiarhului Catedralei Episcopale din Baia Mare, distins cu Ordinul „Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul” - 9 ore în urmă
Flashmob organizat pe Câmpia Tineretului din Baia Mare, cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului - 10 ore în urmă
„Boala telefonului mobil”, afecţiunea care îţi deformează coloana vertebrală
Utilizarea smartphone-ului și a gadgeturilor ar trebui să ne facă viaţa mai uşoară. De afapt, nu e greșit să spunem că ne uluraz viața. Însă pe de altă parte,s-ar putea să ne creeze dificultăți la care nu ne-am gândit.
O nouă afecțiune care atinge tot mai mulți copii și tineri se numește „text-neck”, sau „boala smartphone-ului”, cunoscută în literatura de specialitate drept „Turtle Neck Posture” sau „Anterior Head Syndrom”.
„Principala cauză a bolii este menţinerea într-o postură incorectă a coloanei cervicale. Practic ”uitatul şi tastatul în telefon” în mod prelungit, va duce, în timp, la modificarea curburii cervicale văzute din plan sagital, adică din lordoză se va ajunge în rectitudine sau cifoză cervicală”, explică medicul specialist în recuperarea medicală – medicină fizică, Răzvan Darea.
Potrivit lui, semnele clinice ale afecţiunii sunt durerea în zona cervicală, durere ce iradiază spre umăr, spate sau membru superior, limitarea mobiltăţii gâtului, rigiditatea coloanei cervicale, contracţii ale musculaturii gâtului şi dureri de cap sau hipotonia (scăderea tonusului muscular) trapezului, a romboizilor, a rotatorilor externi ai umărului.
Complicațiile pot fi dureroase
Complicaţiile care pot să apară vizează aplatizarea coloanei dorsale – ceea ce va face ca spatele să fie plan, osteoartită cu debut precoce a coloanei vertebrale cervico-dorsale, degenerarea generală a coloanei vertebrale, compresia discurilor intervertebrale, hipotonie musculară sau pierderea capacităţii pulmonare.
Solicitat să explice ce anume se întâmplă cu coloana vertebrală atunci când stăm prea mult în această poziţie incorectă, el a răspuns: „Pe înţelesul tuturor, ne „cocoşam” adica facem cifoza, sau daca deja avem vreo afecţiune degenerativă, cum ar fi cifoză, scolioză, lordoză, cifoscolioza etc…, nu facem decât să le accentuăm”, a explicat el.
Boala ne afectează inclusiv ochii sau puterea de concentrare, iar în unele situaţii se poate ajunge chiar la operaţii.
„Da, se poate ajunge şi la operaţii de hernii de disc, discopatii lombare, se poate ajunge chiar şi la operaţii ale ochilor. De ce? Pentru că tot ce se face în exces dăunează, iar excesul de gadgeturi cam asta face”, mai menţionează el.
Cum previi îmbolnăvirea
Medicul Răzvan Darea mai arată că prevenţia este cea mai bună şi a enumerat câteva metode de a preveni să ne îmbolnăvim din cauza telefonului: „Managementul posturii şi a activităţilor în timp ce se utilizează smartphone-uri sau alte dispozitive portabile, evitaţi utilizarea excesivă şi faceţi pauze dese, evitaţi posturile statice prelungite, poziţionaţi dispozitivul astfel încât să reducă tensiunile atât pe cap / gât, cât şi pe extremităţile superioare, evitaţi să ţineţi dispozitive mari sau grele într-o mână pentru o durată lungă de timp”, a mai precizat el.
Pe de altă parte, tratamentul necesită fizioterapie, masaj, kinetoterapie şi medicaţie cu analgezice şi antiinflamatorii.