S a stins din viață filosoful maramureșean Aurel Ion Brumaru - 21 minute în urmă
Cursuri de planorism și parașutism la Aeroclubul Baia Mare - 2 ore în urmă
„Magia culorilor”: Cercul de pictură din Vișeu de Sus a organizat un eveniment deosebit pentru a marca cei 8 ani de la înființare - 3 ore în urmă
În timp ce se afla în timpul liber, un polițist al Penitenciarului Baia Mare a prins un hoț - 3 ore în urmă
„Joc în Sat” la Căminul Cultural Văleni - 14 ore în urmă
Mâncăruri aruncate la tomberoane după sărbători - 15 ore în urmă
Biserica prăznuiește pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza - 16 ore în urmă
Aghiasma de la Bobotează se poate consuma dimineața, pe stomacul gol, timp de opt zile - 19 ore în urmă
„Jocul Onceștenilor” ajunge la ediția 58; Muzica și voia bună va fi asigurată de artiști de renume - în urmă
Eveniment special organizat de CJCPCT Maramureș de „Ziua Culturii Naționale” - în urmă
Pacienții cu hemopatii maligne au risc crescut de a dezvolta forme severe, din cauza imunodeficienței; vezi care sunt recomandările specialiștilor SJUBM
“Pacienții cu cancer prezintă un risc mult mai mare (de 4 până la 5 ori) de a dezvolta foarte rapid complicații respiratorii severe, inclusiv deces, îndeosebi dacă au suferit intervenții chirurgicale sau au primit chimioterapie în săptămânile precedente. Se poate aprecia că, în prezent, pacienții oncologici sunt la risc vital, atât din cauza afecțiunii de fond, cât și din cauza amenințării infectării COVID-19 („dublu pericol”).
Pe de altă parte, în cazul pacienților care efectuează o terapie oncologică cu viză curativă, trebuie să avem în vedere și posibilitatea efectuării planului de tratament, conform programărilor, dacă starea clinico-biologică a pacienților permite acest lucru, în unităti care trebuie păstrate COVID – FREE. Orice întârziere în administrarea terapiei, duce la scăderea șanselor de supraviețuire a pacienților, de aceea trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecție cu SARS-CoV-2 și continuarea administrării terapiei oncologice”, a precizat dr. Cristina Truică, medicul șef al secției Hematologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare .
Conform ghidului clinic de management al pacienților oncologici pe perioada pandemiei cu coronavirus, publicat de către NHS, pe 17 martie 2020, unii pacienți cu cancer prezintă risc crescut de a face forme severe de boală, dacă se infectează cu SARS-CoV-2:
- pacienți în curs de chimio-/radioterapie;
- pacienți cu neoplazii hematologice: leucemii, limfoame, mielom, în orice stadiu de boală;
- pacienți în curs de imunoterapie;
- pacienți în curs de terapii, care afectează sistemul imun: inhibitori de protein kinaze, PARP inhibitori;
- pacienți care au avut un transplant de celule stem în ultimele 6 luni sau care se află în curs de tratament imunosupresor.
Potențialii factori de risc pentru evoluția severă a infecției la pacientul cu patologie hematologică, spun specialiștii, pot fi imunodepresia severă, neutropenia severă prelungită, limfopenia severă. SARS-CoV-2 se asociază cu limfopenie, astfel limfopenia severă pre-existenta <200/mmc se poate dovedi, în timp, factor de risc pentru evoluția severă a COVID-19. De asemenea, este posibil ca durata infecției să fie mai prelungită, în cazul acestor pacienți, în comparație cu pacienții imunocompetenți.
În acest sens, dr. Cristina Truică transmite recomandări pentru pacienți:
- evitarea vizitelor și a contactului cu membrii familiei care pot fi posibili contacți;
- pacienții să locuiască singuri, într-o cameră separată;
- limitarea ieșirilor în afara casei, a vizitelor la magazine și folosirea mijloacelor de transport în comun;
- igiena periodică a mâinilor și a obiectelor de uz personal (ex. telefon, telecomandă) cu soluții dezinfectante pe bază de clor sau alcool;
- confirmarea telefonică cu spitalul, înaintea oricărei vizite programate;
- purtarea unei măști de protecție, la fiecare ieșire din locuință;
- monitorizarea temperaturii dimineața și seara – dacă T > 37,5 grade C sau în cazul apariției simptomelor (mialgii, cefalee, tuse seacă) luarea legăturii de urgență cu medicul curant.
Infecția COVID-19 se poate asocia cu TEP și stare de hipercoagulabilitate. În acest caz, este absolut necesară continuarea/inițierea anticoagulării cu LMWH, atenționează dr. Truică Cristina.
Orice medicație se administrează după consultarea medicului și conform indicațiilor acestuia!