Share
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Schimbând gândirea îți schimbi viața

Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Schimbând gândirea îți schimbi viața

Te-ai întrebat vreodată cât de mult influențează gândurile tale felul în care te simți? Poate că te surprinzi adesea prins într-un cerc vicios: un gând negativ îți provoacă o emoție puternică, iar această emoție îți afectează corpul și comportamentul.

SITUAȚIE – GÂND – EMOȚIE – COMPORTAMENT. Modul în care gândesc și cum mă raportez la o situație, o persoană îmi produce emoția, emoția îmi produce ceea ce simt fiziologic în corp și comportamentul. Și astfel, ziua întreagă pare compromisă.

Dar ce-ar fi dacă ai putea să ieși din acest cerc? Felul în care gândim definește felul în care trăim. Din fericire, avem puterea să ne schimbăm gândurile și, odată cu ele, să ne schimbăm stările, reacțiile și chiar relațiile. Iată câteva idei care te pot ajuta să transformi gândurile negative în aliați, nu în dușmani.

Gândurile tale creează emoții și reacții fizice. Un gând negativ – cum ar fi “nu sunt suficient de bun”, “ nu-s în stare”, “întodeauna mi se întâmplă asta”, “toți au ceva cu mine” etc, poate genera emoții ca tristețea sau anxietatea. Aceste emoții se reflectă apoi în corp: respirația devine mai rapidă, mușchii se încordează, transpiri, tremuri, nu te poți concentra, iar energia scade.

Poate că începi să eviți oamenii sau situațiile care te provoacă. Ce poți face: Oprește-te și întreabă-te: “Este acest gând adevărat? Există dovezi care să-l susțină?” “Oare aș putea gândi diferit?”, “ Aș putea găsi o soluție?” De multe ori vei descoperi că e doar o presupunere, nu un fapt. Învață să gândești rațional Când un gând negativ îți traversează mintea, încearcă să schimbi perspectiva.

Gândește-te la o întrebare diferită, care să te scoată din cercul negativ: “Cum aș privi această situație dacă aș fi mai relaxat?” “Ce aș spune unui prieten aflat în aceeași situație?” Această tehnică îți permite să privești lucrurile mai obiectiv și să reduci intensitatea emoțiilor negative. Nu lua lucrurile personal Viața poate părea adesea o luptă cu opiniile și acțiunile altora. Dar adevărul este că, de cele mai multe ori, reacțiile celorlalți nu au legătură cu tine, ci cu luptele lor interne.

Reacțiile, comportamentul, acțiunile celorlalți nu sunt în controlul tău. În controlul tău sunt gândurile tale, alegerile tale, acțiunile tale, comportamentul tău. Ce poți face: Când simți că ceva te deranjează, întreabă-te: “Este despre mine sau despre celălalt?”, “Chiar contează această situație pe termen lung?”, “ Este în controlul meu?”.

Aceste întrebări simple te pot ajuta să te detașezi și să-ți păstrezi calmul. Concentrează-te pe ceea ce poți controla. Nu putem controla ce gândesc sau fac ceilalți, dar avem puterea de a ne controla reacțiile. Când ceva nu merge bine, în loc să te întrebi “De ce mi se întâmplă asta?”, încearcă să te întrebi “Ce pot face eu acum?”. Acest mic schimb de perspectivă te pune în rolul principal al vieții tale și îți oferă puterea să acționezi.

Fii realist în așteptările tale Uneori, ne pierdem în dorința de a schimba totul peste noapte. Dar schimbările reale și de durată vin din pași mici și constanți. În loc să-ți propui să devii o versiune perfectă a ta, începe cu un obiectiv simplu: să fii puțin mai bun decât ieri.

Exersează recunoștința Când viața pare copleșitoare, poate fi dificil să vezi partea pozitivă. Dar fiecare zi conține lucruri bune, chiar și cele mai mici: un zâmbet, un apus, un moment de liniște, faptul de a avea ce pune pe masă, cu ce te îmbrăca. Ce poți face: Încearcă să notezi în fiecare seară 2-3 lucruri pentru care ești recunoscător. Acest obicei te ajută să vezi viața cu alți ochi și să te concentrezi pe ceea ce funcționează. Perseverența este cheia Schimbările nu se întâmplă peste noapte.

Uneori vei simți că ai făcut un pas înainte și doi înapoi. E normal. Important este să continui. Fiecare mică acțiune contează și te aduce mai aproape de ceea ce-ți dorești, te aduce mai aproape versiunea ta mai puternică mai armonioasă. Tu ai puterea să schimbi direcția gândurilor tale și să creezi o viață mai bună. Cu răbdare, compasiune pentru tine însuți și aceste mici exerciții, poți învăța să-ți influențezi emoțiile, reacțiile și, în cele din urmă, să vezi lumea dintr-o perspectivă mai pozitivă.

Când schimbi gândirea, se schimbă emoția și în acest fel se schimbă cum mă simt. Și nu uita: fiecare zi aduce o nouă posibilitate de a face lucrurile puțin mai bine. Tu ce gânduri ai vrea să schimbi astăzi?

Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN

Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!

*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!

Citește și

Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cum să-ți ajuți copilul să facă față anxietății în această lume în care totul se schimbă rapid


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu