Maramureșul, sărbătorit pe scena Sălii Lascăr Pană: Spectacol aniversar de excepție - 4 ore în urmă
Evenimentul „Calea spre vindecare – Identifică și Depășește Blocajele din Viața Ta” va avea loc în Baia Mare - 9 ore în urmă
Diana Șoșoacă, candidatură respinsă: între contestare și spectacol politic - 10 ore în urmă
Ziua Creioanelor Colorate a fost sărbătorită la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” - 10 ore în urmă
În Borșa a început a doua ediție a cursului „Comportamente responsabile în situații de urgență și reziliență la dezastre” - 11 ore în urmă
CJRAE Maramureș – un model de succes în sprijinul educației - 11 ore în urmă
Cântărețul Glad Condor organizează un concert în Baia Mare - 12 ore în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (VII) - 12 ore în urmă
Educație la muzeu – proiect interactiv pentru tinerii artiști - 13 ore în urmă
Rezultate impresionante obținute de un elev al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” la Olimpiada Națională de Fizică - 14 ore în urmă
Sorina Pintea a confirmat epidemia de gripă; noroc că tulpina virusului are forme ușoare și medii de manifestare
România se confruntă cu o epidemie de gripă, aflată în a treia săptămână de manifestare – a recunoscut ministrul Sănătăţii, maramureșeanca Sorina Pintea, precizând că circulaţia intensă a virusului gripal se va menţine inclusiv în luna februarie.
”Da, s-a constatat epidemie, având a treia săptămână de manifestare. Gripa evoluează pe tot teritoriul ţării, chiar dacă la intensităţi diferite. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare. Tulpina este inclusă în vaccinul achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii şi în vaccinurile existente în România” – a precizat Sorina Pintea. Până aseară, gripa făcuse 60 de victime în România.
Potrivit ministrului, din cele 1.300.000 de doze achiziţionate de minister pentru populaţia din grupele de risc au fost vaccinate, până ieri, 1.287.250 de persoane. Au fost comandate suplimentar 30.000 de vaccinuri pentru populaţia cu risc, care vor fi distribuite în ţară începând de joi, la direcţiile de sănătate publică ce au solicitat aceste doze.
În contextul declarării epidemiei de gripă, Sorina Pintea a solicitat limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc (solicitare la care Spitalul Județean de Urgență ”dr. Constantin Opriș” a reacționat prompt).
La rândul său, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a recomandat populaţiei să poarte mască de protecţie şi a reamintit că spălatul pe mâini este foarte important. ”Problema de bază este igiena personală. Apa şi săpunul sunt sfinte, nu dezinfectantul”- a subliniat acesta.
În Maramureș a fost confirmat un caz de gripă AH1
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP)Maramureș, doctor Rareș Pop, a precizat că au fost distribuite și administrate peste 38.000 de doze de vaccin antigripal la persoanele de risc. La nivel județean, numărul total de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare a fost cu 49,5% mai mare, iar cel al pneumoniilor cu 23,3% mai mare față de aceeași săptămână a sezonului precedent. În perioada 21-27 ianuarie s-au înregistrat 25 de cazuri de gripă, din care 24 cazuri clinice internate la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare. Există și un caz de gripă AH1, confirmat de laboratorul INCD MM ”Cantacuzino”. Directorul executiv Rareș Pop a adăugat că toate aceste 25 de cazuri de gripă au fost confirmate la persoane nevaccinate antigripal (20 cazuri în mediul urban și cinci cazuri în mediul rural)