Prima mare fabrică americană care se închide în România - 6 minute în urmă
Pescarii trebuie să-și pună undițele în cui - 37 minute în urmă
Cursurile de prim ajutor ale Crucii Roșii Române sunt recunoscute global - 2 ore în urmă
Valeriu Achim, la ceas aniversar - 2 ore în urmă
Cu trenul prin Europa prin DiscoverEU - 11 ore în urmă
Grupul tradițional Zestrea din Rogoz pregătește primele înregistrări de pricesne - 15 ore în urmă
Lemnele la control - 15 ore în urmă
Icoană cu Maica Domnului, protectoarea orașului Baia Mare, semnată de pictorul Sorin Iosub - 15 ore în urmă
Ateliere educaționale de Paști organizate la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației - 15 ore în urmă
Elena Iuria de la Insieme Music School Baia Mare a obținut Trofeul Junior al Festivalului „Voci de Îngeri” de la Suceava - 15 ore în urmă
Vaccinul împotriva „Covid 19”, al Companiei AstraZeneca va fi scos de piața globală
Marți, 7mai 2024, Compania farmaceutică AstraZeneca a anunțat că urmează să retragă din toate țările vaccinul său împotriva Covid-19. Motivul este un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile,” relatează Reuters, citați de către News.ro. Producătorul de medicamente anglo-suedez a recunoscut anterior, în documente judiciare, că vaccinul provoacă efecte secundare precum formarea de cheaguri de sânge şi scăderea numărului de trombocite.
AstraZeneca a fost dată în judecată de peste 50 de presupuse victime şi rude îndurerate într-un proces la Înalta Curte din Londra. Compania a recunoscut în documentele judiciare depuse la Înalta Curte, în februarie, că vaccinul „poate, în cazuri foarte rare, să provoace TTS”(Sindromul Trombozei cu Trombocitopenie).
AstraZeneca, listată la bursa de la Londra, a început să se orienteze spre vaccinurile împotriva virusului sinciţial respirator şi spre medicamente împotriva obezităţii, prin mai multe tranzacţii făcute anul trecut, după o încetinire a creşterii, în urma scăderii vânzărilor legate de COVID-19.
Lăcrimioara ZOTA