Share
Cine a fost Takács Mihály, băimăreanul care a vrut să se facă preot, dar a ajuns celebru cântăreț de operă

Cine a fost Takács Mihály, băimăreanul care a vrut să se facă preot, dar a ajuns celebru cântăreț de operă

Takács Mihály, cel care avea să devină prim bariton la Opera din Budapesta, s-a născut în Baia Mare, pe 6 septembrie 1861. După ce a urmat studiile în orașul natal, a început studiile la Oradea, pentru a deveni preot, după cum arată „Baia Mare Vintage”, unde pasionații de istorie scot la lumină cele mai interesante lucruri din istoria locală. Vocea sa unică însă l-a făcut să se remarce, astfel că a atras atenția profesorilor săi, care l-au orientat spre studii în domeniul teatrului și al muzicii. De altfel, a îndrăgit întotdeauna teatrul. „După spusele lui, întotdeauna și-a dorit să fie preot. Când era copil, el și colegii săi de școală montau un altar și țineau slujbe acasă. Uneori, însă, se furișa la casa unui prieten vecin, care avea un teatru, unde făceau jocuri de teatru”, arată Könyves Timea, pe aceeași pagină de social media.

Absolvent cu onoruri

În 1882, mai arată ea, a atras atenția contelui Teleki Sándor, care l-a prezentat prietenului său actor, Újházi Ede în Baia Mare. „În același an, a schimbat universitatea și s-a mutat la Budapesta, unde a devenit student al Școlii Naționale de Actorie, iar mai târziu a absolvit Academia Națională de Muzică”, mai spune ea.

În 1883 a fost bursier al Teatrului Național, iar în 1886 a absolvit cu onoruri Academia de Muzică. Din 1884 până la moartea sa în 1913 a fost membru al Operei Regale Maghiare, unde a înregistrat numeroase succese în țară și în străinătate. Se spunea despre el că avea un ton cald, o voce plină și expansivă și iar interpretarea sa a fost caracterizată drept „versatilă”. A avut un repertoriu vast, apărând în peste o sută de piese. De fapt, se crede că a cântat în 130 de roluri la Opera din Budapesta de 1.500 de ori.

An de an a susținut concerte în orașul natal

Cu toate că a plecat devreme din Baia Mare, an de an s-a întors în orașul natal pentru a susține concerte la biserica parohială Sfânta Treime.

Takács Mihály a murit în urma unei pneumonii, la 20 august 1913 la Keszthely, în mijlocul familiei sale. Cariera sa a fost, însă afectată în ultimii cinci ani de viață. „În ultimii săi ani, vocea sa, cândva puternică și plină, a alunecat slab și s-a stins prin sala de operă, dar lirismul cald care i-a alimentat arta până la capăt a continuat să rezoneze în vocea sa. A rezonat în el tot timpul, iar epava aducea în fața ascultătorului agonia emoționantă a unui talent ieșit din comun, a unui mare artist de vocație”, spunea jurnalistul Bálint Aladár, după moartea sa. „Anegin sau Wolfram al său este de neuitat”, mai scria jurnalistul, făcând referire la rolurile pe care le-a făcut. „Mai ales cel din urmă. Forța, culoarea și tensiunea dramatică a personalității sale sunt concentrate în figura lui Wolfram.”

Moartea sa prematură, deplânsă în presa vremii

Jurnalistul de la acea vreme mai scria despre celebrul cântăreț că era atipic pentru un cântăreț de operă. „În arta lui Mihály Takács, ca și în arta majorității marilor actori, instinctul a jucat un rol important. Acest lucru este poate neobișnuit pentru cântăreții de operă, care sunt pregătiți pentru o disciplină, dar aceste sentimente, venite din adâncuri, poate nici măcar în mod conștient, nu au făcut decât să îi îmbogățească și să îi coloreze arta și, în același timp, să dea naturalețe și culoare acțiunii lirice adesea anemice, care se mișca adesea pe corzi. Dicția sa era mai inteligentă și mai bună decât a oricui a cântat vreodată operă în limba maghiară”, mai arăta el.

Takács Mihály a fost cavaler al Ordinului Franz Joseph, deținător al Ordinului Cetățeniei Bulgare.

Câteva înregistrări audio ale interpretărilor sale pot fi găsite, acum, pe canalul Youtube.

Sursa foto: Wikipedia


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu