Share
Legenda Mănăstirii Moisei, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Maramureș

Legenda Mănăstirii Moisei, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Maramureș

Mănăstirea Moisei are o vechime de mai bine de 400 de ani. Prima atestare documentară datează de la 1599 și este vorba despre un înscris pe un perete al mănăstirii, care spune că „Această biserică a fost construită de călugărul Iosif în anul 1599“.

Jurnalistul Alec Portase publică frumoasa legendă pe rețelele sociale, legendă care se referă la începuturile lăcașului de cult.

„Soții Moise Coman și Dochia Șerban au avut un singur fiu: pe Grigore. Când a fost de însurat, feciorul s-a dus la Borșa, să-și caute mireasă. Fascinat de renumele mănăstirilor din Moldova, a trecut muntele și a ajuns la Mănăstirea Putna. A ales călugăria. Au trecut mulți ani și părinții lui din Moisei nu mai știau nimic de feciorul lor. S-au resemnat, crezând că s-a prăpădit”, începe legenda.

Dar cei doi părinți au primit un semn divin, astfel că au considerat că e timpul să facă ceva. „Când erau la coasă pe Coasta Muntelui, au auzit dangăt de clopot venind din pământ. Ei au înțeles că este un semn divin și au ridicat acolo o bisericuță”, mai arată jurnalistul.

Cei doi părinți nu știau că fiul lor se află în Moldova, la Mănăstirea Putna, unde a devenit călugărul Mihail. Acesta a pornit, într-o zi, să caute ajutor pentru refacerea mănăstirii, după ce a fost distrusă de tătari. Și a ajuns, se pare, chiar în satul natal, unde a înoptat în casa părintească, fără să fie recunscut la început,. Totuși, acesta a fost recunoscut de către mama lui, după un semn pe care-l avea din naștere. „Moiseienii au luat hotărârea ca ieromonahul Mihail, fostul fecior moiseian Grigore, să devină starețul Mănăstirii Moisei. De-atunci, Mănăstirea Moisei a devenit metoc al Mănăstirii Putna”, mai arată el în postare.

„Biserica mare, din piatră și cărămidă, a fost ridicată între anii 1904-1910. Vicarul Tit Bud scria la anul 1911: <Fiind biserica cea mică zidită cu 300 de ani mai înainte, micuță și aproape ruinată, mi-am propus a zidi o biserică din piatră, pentru care s-au vândut brazii de pe 80 iugăre de pădure, proprietatea Mănăstirii Moisei>. Satul Moisei este atestat documentar la anul 1365, printr-o diplomă a regelui Ludovic. Atestarea documentară este una, însă vechimea adevărată este alta, mult mai veche…”, mai scrie Alec Portase.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu