„Viața secretă a tablourilor (Cetatea de la Huszt)” – premieră la Teatrul Municipal Baia Mare - 3 ore în urmă
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, a sărbătorit Ziua Internațională a Puzzle-ului - 4 ore în urmă
Nicoară Timiș – un secol de la naștere, un veac de tradiție păstrată - 4 ore în urmă
Locotenent-colonel SRI a delapidat aproape un milion de lei - 4 ore în urmă
Apel umanitar: Doi vârstnici din Baia Mare au nevoie de ajutor după ce focul le-a distrus locuința - 5 ore în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare continuă recrutările - 6 ore în urmă
La Spitalul Județean Baia Mare se suspendă programul de vizită pentru o perioadă - 6 ore în urmă
Alegeri locale parțiale la Ulmeni pe 4 mai 2025, după demisia fostului primar - 6 ore în urmă
Un început de an plin de ambiție pentru primarul Ion Sorin Timiș - 7 ore în urmă
Evreii din Vișeu de Sus - 10 ore în urmă
Maria Mihali, studentă a Universității Naționale de Muzică București; „Nu îmi doresc să fiu acolo unde duce curentul, ci unde calitatea, frumosul și valorile adevărate poartă loc de cinste”
Maria Mihali nu are nevoie de prea multe prezentări. E destul să-i auzi numele și te gândești instant la vocea ei caldă și la chipul frumos.
Chiar dacă s-a apucat târziu de cântat, a reușit să se facă repede remarcată și apreciată. Indiferent că interpretează folclor sau cântece religioase, bucuria și emoția pe care le transmite sunt evidente.
Recent am aflat că aceasta a fost admisă la Universitatea Națională de Muzică București, fiind convinsă că drumul muzicii e cel pe care dorește să pășească toată viața.
Pentru că o considerăm un exemplu pentru tineri, am rugat-o să ne povestească puțin despre alegerea ei.
„Să fiu admisă la această școală nu a fost o dorință dintotdeauna, până acum puțin timp nici nu îmi trecea prin cap această cale. Pur și simplu, în ultimul an de zile lucrurile s-au așezat într-un fel anume pentru mine, astfel încât drumurile au dus din ce în ce mai mult spre București, cu proiecte muzicale extraordinare și nu numai.
La scurt timp a apărut și dorința aceasta, de a deveni studentă a Universității Naționale de Muzică București. Dacă ar fi să mă opresc puțin, aș avea câteva aspecte de detaliat, aspecte ce țin strict de mine și parcursul meu, dar sigur că aș fi bucuroasă ca povestea mea să inspire pe cei ce vor citi aceste rânduri, în special tinerii aflați la început de drum, pentru că sunt gânduri și trări sincere și drepte.
Muzica în viața mea a venit pe neașteptate, așa cum am mai spus. Eram la vârsta la care mă pregăteam de susținerea examenului de Bacalaureat, viitoare absolventă a Colegiului Național “Vasile Lucaciu” din Baia Mare, profil matematică-informatică, intensiv engleză, profil care nu avea practic nimic în comun cu latura artistică ce eu tocmai mi-o descoperisem.
Privind cu ochii și mintea de acum, îmi dau seama cât de greu mi-a fost la 19 ani să aleg ce anume doresc să fac cu viața mea și să fiu sigură pe un drum anume. Am ales facultatea de Business din cadrul Universitatății Babes Bolyai din Cluj-Napoca, o decizie pe care nu o s-o regret nicicând, căci Clujul și experiențele lui vor rămâne veșnic în inima mea drept o perioadă de neuitat a vieții.
Anii au trecut și, așa cum am spus, experiențe și oameni au venit și au plecat în viața mea, toate spre creșterea mea. Pentru mine, o dată cu maturitatea, și visele au căpătat un alt contur, au devenit mai clare, iar eu mai încrezătoare. Dacă ar fi să-mi privesc ultimul an din viață, muzica a fost 90% prezentă. De fapt, muzica a fost tot timpul acolo. Așa a venit și decizia, la 27 de ani, că DA, îmi doresc să fac muzică toată viața de acum.
În jurul nostru muzica evoluează într-un anumit fel, iar pe mine tocmai acest aspect m-a făcut să vreau să fiu altfel, să fiu un om cu carte, m-a făcut să îmi doresc ca orice voi ajunge să las în urma mea de acum încolo să fie mișcător, prețios și neartificial. Indiferent de cum vor arăta lucrurile mai departe, știu că nu îmi doresc să fiu acolo unde duce curentul, ci acolo unde calitatea, frumosul și valorile adevărate poartă loc de cinste, pentru că în inima mea aceasta este muzica!”, a declarat, pentru DirectMM, Maria Mihali.
Îi dorim mult succes în continuare și suntem convinși că ne va reprezenta cu cinste pe oriunde o va purta calea cântecului!
Lavinia-Codruța HERMAN
Citește și