Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg pe vremea COVIDULUI-19 – proză scurtă de Marian Ilea - 10 minute în urmă
Ce putem face cu mâncarea care ne-a rămas după Masa de Crăciun - 57 minute în urmă
Elevii Ansamblului „Flori de Maramureș”, participanți ai Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Marmația” - 1 oră în urmă
Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 15 ore în urmă
17 zile libere în 2025 pentru angajații din România - 16 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun, ierarhii maramureșeni au slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 17 ore în urmă
În a doua zi de Crăciun, în Bogdan Vodă, pe Valea Izei, s-a organizat joc - 18 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Între Trecut și Viitor – Reflecții la cumpăna dintre ani - 19 ore în urmă
Diana Topan și Dorin Filip au lansat cântecul „Dragoste, parfum de floare rară” - 19 ore în urmă
Apel umanitar: O familie din Săcălășeni are nevoie de sprijin după ce locuința i-a fost grav afectată de un incendiu - în urmă
Dublă de baraj între Minaur și Recea pentru accederea în Liga a 2-a
În cursul zilei de joi, reprezentanții cluburilor din Liga a 3-a au participat la o videoconferință în cadrul căreia președintele Răzvan Burleanu a prezentat variantele propuse pentru continuarea campionatului. Acesta a adus la cunoștință că 90 la sută dintre echipe au răspuns la un chestionar primit de la FRF, din care reiese că 75% dintre acestea nu au fondurile necesare pentru respectarea protocolului recomandat de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului după ieșirea din starea de urgență.
FRF propune suspendarea definitivă a sezonului la Liga a 3-a, așa cum își doresc și mare parte dintre cluburi, fără ca vreo echipă să retrogradeze și urmând să promoveze altele cinci. Din Liga 4 vor promova astfel doar 14 campioane județene, ceea ce înseamnă că federația va reorganiza barajul și va programa turnee de promovare la care vor participa câte 3 echipe, din care doar una va accede în Liga a 3-a.
În ceea ce privește promovarea din liga a 3-a în Liga a 2-a Răzvan Burleanu a trecut peste propunerea echipelor din eșalonul secund, care nu vor formații nou-promovate în sezonul următor și propus ca din fiecare serie să promoveze prima clasată.
Însă, pentru că situațiile diferă de la o serie la alta, în fruntea clasamentelor, șeful FRF propune ca promovarea în Liga a 2-a să se facă în baza unei condiție excepționale: în seriile unde diferența dintre primele două clasată este egală sau mai mică de trei puncte, respectivele echipe vor juca un baraj în dublă manșă, probabil la sfârșitul lunii iulie, câștigătoarea promovând în eșalonul superior.
Este exact situația valabilă momentan în trei din cele cinci serii. Printre ele și Seria 5, unde ACS Fotbal Comuna Recea are două puncte peste CS Minaur Baia Mare, astfel că cele două echipe maramureșene vor juca o dublă de baraj pentru a accede în Liga 2.
Dorin Toma: „Este o mândrie pentru județul nostru că două echipe au șansa să promoveze”
Dorin Toma, antrenorul celor de la Minaur Baia Mare a declarat referitor la această decizie: „Din punctul nostru de vedere este o decizie corectă. Este o mândrie pentru județul nostru că două echipe au șansa să promoveze în Liga a 2-a. În legătură cu data desfășurării dublei încă nu am aflat o decizie oficială, însă nu consider că finele lunii ar fi prea târziu, pentru că oricum era perioada când se începea pregătirea. E adevărat însă că sunt mai mulți jucători la final de contract. Vom avea discuții cu fiecare în parte. Data începerii pregătirilor o vom stabili în funcție de ce decide FRF.”
Ciprian Danciu: „Noi suntem pregătiți pentru orice”
De cealalta parte, antrenorul celor de la ACS FC Recea are o opinie diferită: „După părerea mea nu se pot respecta criteriile impuse de Ministerul Sănătății. Cele de testare, cantonamente și chiar pregătire. Până la urmă sănătatea primează. De aceea s-a luat decizia de a nu se mai juca în Liga a 3-a, din cauza lipsei acestor măsuri de securitate a jucătorilor. De ce 6 echipe ar juca și restul ar fi acasă? Cum ar fi dacă am depista pe parcursul pregătirii unul sau mai multe cazuri de Covid19, ce s-ar întâmpla? Nu spun că nu e o decizie corectă. Spun doar că vor decide Ministerul Sănătății și cel al Sportului dacă vom juca. Noi suntem pregătiți pentru orice. Nu poate fi mai rău ca la Cugir (n.r. Oficialii de la ACS FC Recea au condamnat maniera de arbitraj din acel meci din etapa a 16-a, încheiat la egalitate). Să nu trecem cu vederea că după 2 luni de pauza ai nevoie de intrare în formă maximă de mult mai multe săptămâni.”
Rafael HEKMAN