Share
Fără trei titulari, Minaur II a pierdut la Sighișoara

Fără trei titulari, Minaur II a pierdut la Sighișoara

Jucătorii de la CS Minaur II, antrenați de Florin Mironescu, s-au deplasat duminică la Sighișoara pentru meciul contând pentru etapa a 17-a Diviziei A, Seria B. Băimărenii ocupau locul 3, având un parcurs cu 4 victorii din 5 meciuri în retur și păreau a fi favoriți, chiar dacă le lipseau trei titulari (Apostu, Boșca și Oargă).

HCM Sighișoara vs CS Minaur II Baia Mare 32-26 (17-12)

Gazdele au preluat însă inițiativa din start. Minaur a ținut totuși aproape până prin minutul 15, când gazdele s-au desprins, încheind repriza cu scorul de 17-12. Primele 5 minute ale celei de a doua părți le-au aparținut băimărenilor, care s-au apropiat la un gol (19-18, min. 35), după care au cedat din nou inițiativa. La 21-19, în minutul 39, HCM Sighișoara a reușit 4 goluri consecutive (25-19, min. 43). Gazdele s-au desprins chiar și la 7 goluri diferență. La final, tabela a arătat  32-26.

Băimărenii coboară un loc în clasament, iar etapa viitoare, duminică, 22 aprilie, primesc vizita Universității Craiova.

Alex FARA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu