„Jurnalul Fericirii”, recent tradus în enegleză, a fost prezentat în parohia „Sfânta Cruce” din Alexandria, Virginia (zona Washington) - 1 oră în urmă
Ursula von der Leyen are un plan „strălucit” - 3 ore în urmă
Muzeul Maramureșan din Sighet organizează o nouă ediție a expoziției caritabile ”Mărțișor. Tradiție și simbol” - 3 ore în urmă
Ziua Sfântului Tricolor Românesc - 3 ore în urmă
Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” găzduiește primul curs de consiliere și orientare - 3 ore în urmă
Lansare de carte la Baia Mare: Profesorul Gheorghe Glodeanu aduce în prim-plan evoluția jurnalului intim în literatura română - 4 ore în urmă
Atenționare: Fraudele online vizează clienții Kaufland - 4 ore în urmă
Palmaresul Festivalului-Concurs de Poezie Populară de Dragoste din Târgu Lăpuș - 4 ore în urmă
Vasile Bordea din Bogdan Vodă, premiul I la secțiunea Creație literară în cadrul Festivalului-Concurs Interjudețean „Cap de primăvară, talente din școală” - 5 ore în urmă
Mara Popov, 4 de DA la X Factor; Tânăra băimăreancă a avut o prestație superbă - 6 ore în urmă
Handbal feminin: CSȘ 2 Baia Mare este noua campioană a României la junioare 1
Vineri, 5 mai, la Turda s-a disputat ultima etapă a grupelor turneului final ”Valoare” al campionatului junioarelor 1, în urma căreia s-au stabilit toate cele patru echipe calificate în semifinale. Trei dintre formațiile care au evoluat în penultimul act al turneului erau cunoscute deja de joi – CSS 2 Baia Mare, Sepsi Sfântu Gheorghe și CSM București.
Duminică, 7 mai, am aflat cu bucurie că junioarele 1 au încheiat competiția și și-au aflat campioanele și cele mai bune jucătoare.
Astfel, anunțăm cu mândrie că CSȘ 2 Baia Mare este noua campioană a României. Podiumul este completat de ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, locul 2 și CSM București, locul 3. Finala a fost o reeditare a meciului care a decis câștigătoarea Cupei României Râureni, o competiție care a dat nu mai puțin de patru echipe clasate în top șase la Turneul Final Valoare.
Pe pagina CNOPJ Baia Mare aflăm mai multe despre meciul jucat de băimărence:
CSȘ 2 Baia Mare – ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe 26-24 (17-9)
Arbitri: Corina Florina Constantin-Radut (B) /Daniela Enache (B)
Observatori: Anamaria Soia (B) Adrian Eremia (GJ)
CSȘ 2 Baia Mare:
Ana Maria Szkacs, Teodora Neagu-portari, Mihaela Rusneac 5, Maria Groșan 5, Cristina Danciu 5, Alisia Boiciuc 3, Sorina Brîndușa 3, Loredana Șeulean 2, Daria Utan 2, Denisa Romaniuc 1, Maria Lazea, Denisa Rușcal, Alexandra Pop, Selena Stăvariu, Taisia Turdeanu, Anamaria Calena.
Antrenori: Simona Maior Pașca, Claudia Cetățeanu
Kinetoterapeut: Diana Bumb
Cea mai bună jucătoare a finalei: Sorina Brîndușa
În echipa celor mai bune jucătoare (pe posturi) ale turneului:
Cristina Danciu – Cel mai bun PIVOT
Mihaela Rusneac – Cea mai bună extremă dreapta
Maria Groșan – Cea mai bună apărătoare
Alisia Boiciuc – MVP
„În finala disputată în compania echipei din Sfântu Gheorghe fetele noastre au făcut o primă repriză foarte bună la finalul căreia aveau un avantaj de 8 goluri.
Începutul celei de-a doua reprize a apartinut însă jucătoarelor din Covasna care au marcat de 6 ori consecutiv fără să primească gol și chiar au reușit să egaleze în minutul 22. Dar, după un time-out, luat la timp de antrenoarea Simona Maior Pașca, lucrurile au început să revină la normal iar ultimile două goluri, marcate de Romaniuc și Groșan, au risipit orice dubiu în privința invingătoarei. Fluierul final le-a găsit pe jucătoarele noastre prinse într-o horă a descătușării și bucuriei.
Premierile au fost efecuate de președintele FRH, Constantin Din, selecționerul echipei de handbal senioare a României-Florentin Pera și de fostele jucătoare internationale: Steluța Luca, Valentina Ardean Elisei și Nicoleta Gâscă-Alexandrescu
Pentru performanța obținută campioana CSȘ 2 Baia Mare a fost recompensată cu un cantonament din partea FRH.
Felicitări campioanelor, felicitări staff-ului tehnic, felicitări părinților și tuturor celor care susțin și iubesc această echipă!”, se precizează pe pagina CNOPJ Baia Mare.
Foto: Zita Romaniuc