Share
O nouă victorie pentru Minaur! Triumf clar pe teren propriu

O nouă victorie pentru Minaur! Triumf clar pe teren propriu

CS Minaur revine pe podium după o victorie importantă contra CSM București

Joi, 27 februarie, Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare a fost scena unui duel intens între CS Minaur și CSM București, contând pentru etapa a 17-a a Ligii Zimbrilor. Meciul, ultimul al acestei runde, s-a încheiat cu o victorie clară a băimărenilor, care au profitat de acest succes pentru a urca din nou pe podiumul campionatului și pentru a-și consolida poziția în lupta pentru un loc de cupă europeană.

Partida a debutat într-un ritm alert, iar Minaur s-a impus categoric în prima repriză, reușind să își creeze un avantaj liniștitor pe tabelă. În partea a doua, echipa a resimțit însă oboseala, iar problemele de sănătate care au afectat lotul și-au spus cuvântul, permițând oaspeților să revină și să egaleze. Totuși, băimărenii au reacționat prompt, s-au apărat excelent și au închis orice șansă pentru CSM București.

Minaur s-a impus astfel cu 27-23 (15-10), o victorie meritată care îi readuce în cursa pentru obiectivele europene.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu