Tânăra din Baia Mare, Alexandra Tincu a participat la două olimpiade luna aceasta - 9 ore în urmă
Marginalii la volumul Marian Ilea: «Vremuri îmbârligate». Antologie de proză - 11 ore în urmă
Creștere îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă în Maramureș – cei mai vulnerabili sunt bebelușii și copiii mici - 12 ore în urmă
Lansarea cărții „Umbre pe oglinda lumii” și vernisajul expoziției „Dialog Floral” ale autoarei Florica Bud vor avea loc în curând - 13 ore în urmă
Informații privind activitatea de pescuit recreativ/sportiv în zona de frontieră - 15 ore în urmă
Astăzi se împlinesc 68 de ani de la trecerea în neființă a sculptorului român Constantin Brâncuși - 16 ore în urmă
Annalisa Contu, coordonator EU Project al Asociației ASSOC, va participa la conferința Planet Youth din Reykjavik - 17 ore în urmă
Capitalele europene, scena unor proteste istorice - 17 ore în urmă
Dublu eveniment în Baia Mare: conferința „Suflet de munte – Viața unui om care a îndrăznit să viseze” și lansarea cărții „Cartea înălțimilor” - 18 ore în urmă
Nu ai asigurare? Poți beneficia totuși de tratament gratuit - 19 ore în urmă
Se îngroașă gluma. Minaur pierde, consecutiv, a șasea partidă în Liga Florilor (GALERIE FOTO)
Lume mai multă ca la meciul băieților din ziua precedentă. Aproximativ 1000 de suporteri sperau ca fetele lui Costică Buceschi să întrerupă șirul înfrângerilor. Însoțită de o galerie inimoasă, Gloria Bistrița a câștigat, fiind net superioară în prima repriză și tratând cu mult mai multă atenție momentele importante de pe finalul meciului.
CS Minaur Baia Mare – CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud 21-22 (9-15)
Lipsite de aportul Risankovei, operată în Cehia, băimărencele au jucat prima repriză la nivel de amatoare. Nenumărate mingi date aiurea, ba la intercepție, ba în aut, lipsă de concentrare în apărare și inefieciență în atac. Minaur a ratat 11 ocazii în primele 30 de minute, din toate pozițiile, iar pe finalul reprizei parcă a uitat să paseze, bistrițencele interceptând sau primind mingea cadou în mai multe rânduri. Asta le-a permis ca de la 9-10 în minutul 23 să marcheze de 5 ori consecutiv și să intre la pauză cu 6 goluri avans. Era clar că la vestiare Costică Buceschi trebuia să inventeze ceva care să ne repună în meci. Zis și făcut. În mai puțin de 10 minute Minaur reduce diferența, ajungând la un singur gol (15-16, min. 39). Asta și pentru că poarta merge mult mai bine, pe fondul unei apărări mai exacte. Minutul 45 aduce o eliminare în tabăra oaspetelor, de care Lisewska și Tecar nu reușesc să profite. Continuăm totuși să ne apărăm bine, Medvedova ne salvează în câteva rânduri și în cele din urmă egală prin Shteriova (19-19, min. 55). Lisewska e eroina negativă a finalului de meci. După ce mai ratează o dată de la 9 metri, Bistrița se desprinde la 19-21, apoi 20-22, când mai erau aproximativ un minut și jumătate de joc. Pe atacul următor Rațiu faultează în semicerc și primim aruncare de la 7 metri. Lisewska vine să execute, după ce marcase 4 din 4 de la linia de pedeapsă. Aruncă neglijent, fără fentă, și ratează. Elisei își etalează apoi experiența și ne arată cum se ține de minge când conduci și mai e doar un minut de joc și cum se câștigă un meci cu doar 7 goluri marcate în repriza secundă. Mai ia și Horațiu Pașca time out, astfel încât golul Oanei Bondar din ultimele secunde e doar de consolare.
Minaur pierde a șasea partidă și chiar dacă e pe locul 8 se află foarte aproape de zona fierbinte a echipelor ce vor merge la barajul de menținere în Liga Florilor. Mai sunt 5 etape, toate foarte grele, așa că Buceschi trebuie să își mobilizeze echipa și să aducă toate cele 3 puncte din deplasarea de duminica viitoare, când va juca cu Gloria Buzău.
După meci suporterii nemulțumiți au scandat „vrem și rezultate, nu doar contracte semnate”, reușind să-i irite la maxim atât pe secundul Magda Kovacs, cât și pe Costică Buceschi, care s-au antrenat inutil în dispute verbale cu unul dintre contestatari. Lisewska a părăsit terenul în lacrimi, fiind greu consolată de coechipiere. În semn de protest, galeria băimăreană nu a mai rămas la final la obișnuitul schimb de amabilități dintre jucătoare și tribune. Intervievat la cald, principalul băimărean a recunoscut că prima repriză a fost dezastruoasă, acuzând lipsa de combativitate a unor jucătoare, care au jucat cu frică.
Minaur Baia Mare – Portari – Medvedova (12 intervenții), Enache (3) – Jucătoare: Lisewska 7 goluri (4 din 7 m), Tecar 3, Burlachenko 2, Polocoșer 2, Lipară 2, Seraficeanu 2, Orșivschi 1, Bondar 1, Shteriova 1, Argyelean, Cîrstea, Taivan, Popescu. Antrenori: Costică Buceschi și Magda Kovacs.
Rafael HEKMAN