Cum va fi marcată Ziua Culturii Naționale la Muzeul Satului din Baia Mare - 16 minute în urmă
În Baia Mare se organizează un atelier practic de literație pentru învățători și educatori - 31 minute în urmă
Tradiție și culoare: Sighetu Marmației a găzduit a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni - 1 oră în urmă
Maramureșencele Nicola Codrea și Sara Sitar, vicecampioane naționale la categoria U14 dublu fete la Campionatele Naționale Individuale Indoor - 2 ore în urmă
Intervenție de urgență la biserica de lemn din Buteasa; Se află în cea mai avansată stare de degradare dintre toate bisericile de lemn maramureșene - 3 ore în urmă
PS Timotei Sătmăreanul își serbează ziua de naștere - 4 ore în urmă
Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026 - în urmă
Ateliere practice de literație pentru educatorii și învățătorii din Maramureș - în urmă
Bilete de avion mai ieftine cu 60%, în luna ianuarie - în urmă
Simpozionul „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 1 zi în urmă
Tenis: Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Linz (WTA)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat, la mare luptă, în semifinalele turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 189.708 euro, după ce a învins-o pe italianca Jasmine Paolini, miercuri seara, cu 4-6, 7-5, 6-0, potrivit Agerpres.
Halep (30 ani, 22 WTA) a reuşit să câştige, după o luptă de două ore şi 13 minute, un meci care părea pierdut la un moment dat.
Fostul lider mondial a început foarte slab meciul şi a câştigat doar două puncte în primele trei ghemuri. La 3-0 pentru Paolini, Halep a început să îşi găsească reperele, a recuperat break-ul şi s-a apropiat la un singur ghem (4-5), dar şi-a pierdut imediat serviciul şi setul (4-6).
Şi debutul actului secund a fost asemănător, Halep pierzând trei ghemuri la rând deşi a început cu break, din cauza lipsei de mobilitate şi a impreciziei româncei. Paolini (25 ani, 51 WTA), cap de serie numărul şapte, nu a mai putut să menţină nivelul, în timp ce Halep a jucat tot mai bine reuşind să echilibreze jocul (3-3, 4-4, 5-5). Halep a pierdut un singur punct în ultimele trei ghemuri ale setului, câştigat cu 7-5.
Halep şi-a adjudecat decisivul cu un sec 6-0, însă nu a fost deloc facil, Paolini luptând pentru fiecare minge.
Simona Halep a încheiat cu 3 aşi şi 4 duble greşeli, şi un procentaj de 69,5% la punctele reuşite cu primul serviciu. Paolini a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, procentajul la punctele făcute cu primul serviciu fiind de doar 55%. Românca a avut 32 de winners, faţă de 23 ai adversarei, şi 21 de erori neprovocate, faţă de 23 ale italiencei.
Halep a câştigat singurul său meci anterior cu Jasmine Paolini (25 ani, 51 WTA), cu 6-3, 6-4, anul trecut, în turul al doilea la Roma.
Halep, principalul cap de serie de la Linz după eliminarea Emmei Răducanu, şi-a asigurat un cec de 8.145 de euro şi 110 puncte WTA. În semifinale, Halep o va înfrunta pe învingătoarea dintre românca Jaqueline Cristian şi Veronika Kudermetova (Rusia), a patra favorită.