Share
”Tricoul care ne face văzuți” – conceptul noului echipament cu care naționala va juca în preliminariile CM 2026

”Tricoul care ne face văzuți” – conceptul noului echipament cu care naționala va juca în preliminariile CM 2026

Naționala României începe mâine, cu Bosnia-Herțegovina, pe Arena Națională, preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. O va face cu un nou echipament, lansat, potrivit FRF, sub conceptul campaniei ”Tricoul care ne face văzuți”.

”Elementul central al noii colecții este tricoul galben, simbol al tradiției și pasiunii suporterilor români. Inspirat de modelul iconic purtat la World Cup 1994 – un moment de referință în istoria fotbalului românesc – noul design combină estetica modernă cu puterea simbolică a trecutului. Tricolorul este evidențiat subtil prin dungi laterale, vizibile din orice unghi, amintind că identitatea națională rămâne mereu prezentă, indiferent unde ne aflăm”, notează site-ul FRF.

Pe lângă echipamentul galben, colecția include și două echipamente secundare, în roșu și albastru. Pentru prima oară acestea vor fi diferite ca design față de echipamentul principal. Fiind folosite în deplasare, ele scot și mai mult în evidență tricolorul.

Designul echipamentelor a fost realizat de Jean Popescu. Stabilit la Copenhaga, designerul român, un pasionat de tricourile de fotbal, nu este la prima colaborare cu FRF. În 2023 bunăoară a realizat fontul dedicat tricourilor naționalei, font inspirat din liniile Coloanei Infinitului a lui Constantin Brâncuși, și care se regăsește și pe noul echipament, într-o formă stilizată. (T.S.)

Sursa foto. FRF


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu