Share
Un derby de Baia Mare jucat în deplasare

Un derby de Baia Mare jucat în deplasare

Turneul final al campionatului național de handbal feminin junioare 1 a continuat azi la Târgu Mureș, având în program derby-ul băimărean dintre CS Marta și CSȘ 2. Ambele echipe au câștigat ieri primele lor meciuri din turneu, partida de azi fiind importantă din punct de vedere al ierarhiei finale a grupei.

Elevele cuplului de antrenori Rădulescu – Maior Pașca au început excelent și au condus din primele minute. CS Marta s-a apărat slab și în ofensivă a părut că nu găsește soluții, atacând de mai multe ori precipitat. CSȘ 2 a condus în permanență în prima parte a meciului, uneori chiar cu 4 goluri (2-6, min. 10). Cea care a dat tonul revenirii handbalistelor antrenate de soții Marta a fost portărița Marina Dumanska, cea care a apărat 3 aruncări de la 7 metri în prima repriză. La jumătatea reprizei, când CS Marta mai avea de recuperat 2 goluri (8-10, min. 16) lucrurile s-au schimbat parcă brusc și jocul echipei a început să funcționeze mult mai bine. Astfel că în minutul 27 a reușit să egaleze, 12-12, până la sfârșitul reprizei desprinzându-se la 15-13.

Partea a doua a fost la fel de disputată, în primele 10 minute cele două echipe marcând doar câte un gol (16-14 min. 40). La CS Marta apărarea merge excelent, cu o Marina Dumanska ce a scos 5 aruncări la rând, primind un singur gol, de la 7 metri. De la 16-15 CSȘ 2 are o cădere de formă, primește și două eliminări și CS Marta ajunge la 20-15 (min. 45). Avantajul se dovedește a fi decisiv, CSȘ 2 nereușind să mai recupereze. CS Marta câștigă în cele din urmă cu 24-20 și ocupă locul 1 în grupă. CSȘ 2 este pe locul doi, la egalitate de puncte cu LPS Slatina, care a învins la limită azi, în celălat meci al grupei, echipa Grupului Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, cu 22-21.

Mâine programul echipelor băimărene este următorul: CS Marta – Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, ora 16.30 (transmis live pe facebook) și CSȘ 2 Baia Mare – LPS Slatina, ora 18.30. În cazul în care ambele câștigă, se păstrează ierarhia și automat cele două se califică în semifinale.

În cealaltă grupă, CSS 1 Constanța – CSM București 29-36 și CSS Viitorul Cluj – LPS Brăila 31-28. CSM București este deja calificată, cea de-a doua semifinalistă urmând a fi stabilită după meciurile de mâine, cel mai interesant meci fiind între CSM București și CSS Viitorul Cluj.

Alex FARA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu