În Gârdani va fi construită o centrală fotovoltaică - 13 secunde în urmă
Sondaj Sociopol relevă o creștere semnificativă a intenției de vot pentru candidații cu orientări suveraniste - 16 minute în urmă
Vlad Pascu condamnat la 10 ani de închisoare - 19 minute în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când frica bate la ușă! - 3 ore în urmă
Măriuca Verdeș și Grupul Rădăcinilor Străbune vor participa la „Șezătoarea vicovenilor” - 3 ore în urmă
Concert VAMA în cadrul Festivalului Aproape Baia Mare; Când are loc evenimentul - 6 ore în urmă
Bugetul României pentru 2025 - 8 ore în urmă
Muzeul Maramureșean din Sighet derulează un proiect despre conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial al lemnului - 9 ore în urmă
România își trimite tinerii campioni la Bakuriani 2025 - 9 ore în urmă
Dumnezeule, ce frumusețe! Presa britanică despre atmosfera de pe Arena Națională - 9 ore în urmă
Caritate: Băimăreanul Dan Coardă va alerga 21 de kilometri pentru persoanele cu dizabilități; Îl puteți susține donând (FOTO)
În 27 martie, în București se va desfășura evenimentul ”Legal Half-Marathon”. Competiția are ca obiective sprijinirea unor cauze caritabile importante pentru societatea românească prin strângerea de fonduri, precum și promovarea mișcării, a alergării în aer liber, a unui stil de viață sănătos.
Băimăreanul Dan Coardă, jurnalist și om de radio, va alerga 21 de kilometri în cadrul acestui eveniment pentru persoanele cu dizabilități. Fiecare kilometru pe care îl va parcurge va aduce donații. Cu ajutorul lor va fi posibilă amenajarea pentru persoane cu dizabilități a unei porțiuni din Drumul Maramureșului.
„Alerg la semimaratonul acesta de la București cu gândul de a ajuta Asociația ASSOC și Drumul Maramureșului în realizarea unei porțiuni care să se adreseze tuturor persoanelor cu dizabilitați. Cine vrea să doneze o poate face direct în acel cont. Eu doar alerg și îmi donez kilometrii pentru cei care doresc să ajute la realizarea traseului.
La eveniment vor fi în jur de 3.000 de atleți din toată România. Eu nu merg să câștig acest concurs, ci ajut lumea prin alergatul meu să doneze. Fiecare poate oferi cât dorește”, declară Dan Coardă.
De asemenea, acesta precizează: „Am mai participat la evenimente de alergare, însă caritabil e primul la care merg. Am fost sportiv, însă acum o fac din pasiune și pentru sănătate. Nu sunt legitimat la niciun club, sunt un amator care încearcă să ajute și, desigur, mă ajut și pe mine. Mă pregătesc alergând. Alerg cam 10 kilometri pe zi, de cinci ori pe săptămână”.
Donați, așadar, cât vă lasă inima în așa fel încât să se poată strânge banii de care e nevoie pentru ca și persoanele cu dizabilități să poată ajunge în siguranță pe traseele special amenajate pentru acestea.
CONT: RO67 RNCB 0182 0341 2867 0040
Beneficiar: Asociația ASSOC
Sponsor tehnic: Hummel prin Merasport
Mențiune: Maraton
L.C.H.