Share
Drumul lui Hagi, într-o carte

Drumul lui Hagi, într-o carte

Gică Hagi și-a lansat, aseară, în sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, cartea autobiografică ”Drumul meu”. A fost un eveniment special, la care au fost prezenți reprezentanți de marcă ai fotbalului nostru, între care Mircea Lucescu, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș, Florin Răducioiu, Bogdan Stelea, Iosif Rotariu, Ștefan Iovan, Dorin Mateuț.

”Cartea se numește «Drumul meu», un drum care a început la Săcele cu un copil care a iubit mingea. Am iubit-o, m-am antrenat, am muncit și am avut șansa cea mai mare să am cei mai buni profesori care m-au antrenat și care m-au făcut mai bun. Nu mai vorbesc de toți colegii pe care i-am avut, pentru că toți m-au ajutat să fiu mai bun.(…) Este drumul meu de mic până am ajuns mare și bătrân. Am plecat de la Constanța și m-am întors la Constanța, unde acum am construit o academie. Era datoria mea, pentru că fotbalul m-a făcut cunoscut în lume. Ce e în cartea asta este de bine. Aici se poate citi cum se construiește un succes”, a spus ”Regele” la lansare.

Pentru fotbalul românesc Hagi este o emblemă. Dincolo de fotbal însă Hagi este și un exemplu al stăruinței de a încerca în fiecare zi să fii tot mai bun în ceea ce faci. De a fi vârf în domeniul tău, oricare ar fi el. Iar pentru asta, pe lângă talent, trebuie și trudă. Volumul ”Drumul meu” este pilduitor în acest sens.

”Sper ca această carte să fie o sursă de inspirație pentru toți cei care își doresc să lupte pentru visurile lor”, nota Gică Hagi, recent, pe pagina sa de Facebook. Și ce poate fi mai frumos decât să lupți pentru visele tale…

Tiberiu Sabo

Gică Hagi scriindu-i dedicația pe carte bunului său prieten și coleg din ”Generația de aur” Ilie Dumitrescu

Sursa foto: Facebook/ Gheorghe Hagi


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu